Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 15:52

De la vis la realitate - înfiinţarea reţelei de alimentare cu gaze de la Valea Danului

Consiliul Local a aprobat în unanimitate proiectul primarului Vasile Preda care viza acest obiectiv. În expunerea de motive, şeful administraţiei publice locale i-a informat pe cei prezenţi despre discuţiile cu conducerea judeţului, la care participase la Piteşti şi din care reţinuse faptul că alimentarea cu gaze va deveni o prioritate naţională. "La ora actuală, doar aproximativ 30% din români beneficiază de această utilitate. Se doreşte ca în scurt timp să se ajungă la 80%, astfel că - foarte probabil - PNDL3 va fi pe gaze. Noi avem avantajul de a fi în proximitatea unei magistrale de alimentare cu gaze naturale şi n-avem voie să ratăm acest tren. Trebuie să ne pregătim din timp cu documentaţia necesară proiectului, pentru a fi depusă când se va da startul. Fondurile vor veni - din câte am fost informaţi - de la guvern, pe principiul <<primul venit, primul servit>>. Deci, n-ar fi exclus ca pe Luncă să avem destul de repede, poate încă din primăvară, lucrări de realizare a reţelei de alimentare cu gaze, la costuri destul de acceptabile de câte 1.500 lei pentru racordare, ceea ce este de-a dreptul modic. Din calculele preliminare rezultă că la Valea Danului - în satele Valea Danului, Verneşti, Borobăneşti, Bolculeşti şi Băniceşti - vom putea avea o reţea de alimentare cu gaze de circa 30 km", a spus primarul Preda.

Consilierul local Nicolae Niţă a susţinut acest proiect, amintind că în decursul anilor candidaţii la postul de primar - indiferent de partid - nu prea ignorau folosirea alimentării cu gaze ca argument electoral. Faptul că din iluzoriu capătă contururi reale a fost considerat lăudabil şi primarul a fost elogiat pentru proiectul depus. Consilierii locali, indiferent de partid, l-au votat, dovedind că ştiu să susţină interesul comunitar!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It