Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 16:55

Anul 2019 este privit cu încredere la Băiculeşti

Anul 2018 a fost unul bun în ceea ce priveşte realizările pentru comunitatea locală. Sau cel puţin aşa consideră primarul Niculaie Dragnea, care nu vrea să-l mânie pe Dumnezeu. Primii paşi în noul an s-au făcut sub semnul încrederii specifice celor care ştiu ce au de făcut. Iar pentru edilii locali, prioritatea zero este continuarea şi finalizarea proiectelor aflate în derulare şi lansarea unora noi. Totul depinde însă în mare parte de sumele care vor putea fi investite. Iar piatra de încercare pentru fiecare UAT la început de an este reprezentată de valoarea sumelor primite pentru echilibrarea bugetului. Localnicii speră ca asfaltarea DJ 704H, care leagă Valea Brazilor de cartierul Noapteş din Curtea de Argeş, investiţie ale cărei costuri sunt acoperite din fondurile Consiliului Judeţean, să se încheie în cursul anului 2019. Primarul Dragnea mai are în plan şi demararea lucrărilor de asfaltare la DL 209, de la Valea lui Enache, care va fi finanţat din fonduri proprii. Costurile pentru execuţie sunt estimate la circa 2.000.000 lei. De asemenea, se va asigura continuitatea programului de amenajare a locurilor de joacă pentru copii la grădiniţele din satele comunei. Per total ar intra în discuţie 4, dar n-ar fi rău să se realizeze măcar jumătate. Şi asta pentru că toate realizările depind de sumele disponibile pentru investiţii!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It