U.A.T. Valea Iaşului s-a asociat la A.D.I. Monte Făgăraş Bîlea-Capra

Proiectul propus de către primarul Nicolae Barbu a fost dezbătut în şedinţa din 27 decembrie 2018 şi a fost aprobat în unanimitate de către consilierii locali. Şeful executivului i-a informat pe membrii legislativului că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Monte Făgăraş Bîlea-Capra adresase câte o invitaţie de asociere comunelor Valea Iaşului şi Valea Danului. Deşi pusese la dispoziţia consilierilor pe stick-uri toate documentele privind statutul, obiectivele asociaţiei, drepturile şi obligaţiile membrilor, primarul Barbu a făcut o prezentare a situaţiei destul de cuprinzătoare pentru a evita situaţiile de a se putea plânge cineva că nu avusese posibilitatea să voteze în cunoştinţă de cauză. Mai mult, chiar a precizat că n-a făcut şi că nu intenţionează să facă presiuni asupra membrilor consiliului, intervenind la conducerile partidelor de care aparţineau, ca să li se dea indicaţii cum să voteze.
Asociaţia în cauză este o persoană juridică de drept privat şi s-a constituit în condiţiile legilor în vigoare la iniţiativa primarilor Gheorghe Stoican, din comuna Arefu, judeţul Argeş şi a omologului Sorin-Vasilică Cârţan, din comuna Cârţişoara, judeţul Sibiu. Membrilor fondatori li s-au asociat primarii altor Unităţi Administrativ Teritoriale situate pe ambii versanţi ai Masivului Făgăraş, incluzând şi zona Bîlea-Capra, după cum urmează: Gabriel Popa, Albeştii de Argeş; Ion Ionescu, Cicăneşti; Nicolae Langer, Sălătrucu; Ioan Strava, Porumbacu de Jos-Sibiu; Aurelian-Constantin Văcariu, Arpaşu de Jos-Sibiu; Florin Ioani, Viştea-Braşov; Cornel Greavu, Drăguş-Braşov; Valentin-Marian Băcilă, Ucea-Braşov; Vasile Emil Brana, oraşul Avrig - judeţul Sibiu. Membrii fondatori au plătit la înscriere o taxă de intrare în asociaţie de câte 1.000 lei, iar asociaţii, de câte 2.000 lei. Consilierii locali de la Valea Iaşului, în analiza oportunităţii de asociere, n-au ezitat să-şi exprime nemulţumirea pentru ceea ce considerau a fi o şmecherie, dacă nu chiar o discriminare. Asta probabil şi pentru că valoarea cotizaţiei anuale era egală, de câte 4.000 lei pentru fiecare asociat.
Ideea de la care se pornise era aceea de maximizare a realităţii existenţei zăpezii timp de 200 zile pe an în zona din administrarea A.D.I. Monte Făgăraş Bîlea-Capra, în sensul obţinerii de profituri semnificative din activităţile de turism şi adiacente desfăşurate chiar pe întreaga perioadă a anului, în conformitate cu un Master-plan existent de ceva vreme şi rămas - din considerente neexplorate - îngheţat. S-a precizat că nu este un plan care urmăreşte concurenţa cu A.D.I. Molivişu, ci unul complementar, care poate aduce dezvoltarea durabilă a localităţilor de pe versantul muntean, respectiv de pe cel transilvan al Făgăraşilor. Primarul a pledat pentru aprobarea proiectului, amintindu-le aleşilor locali că o făcuse fără succes şi pentru Moliviş, dar atrăgându-le atenţia că astfel de oportunităţi nu se pot ivi la nesfârşit: "Noi am intra aici cu Muntele Marginea, dar am putea dezvolta pe teritoriul propriu şi elemente de infrastructură, şi nu vorbesc doar despre parcări, dar şi despre spaţii de cazare şi altele care sunt cuprinse în documentaţia pe care v-am prezentat-o".
Opiniile exprimate au fost destul de tranşante, iar cel mai bun exemplu a fost cel dat de consilierul Valeriu Sandu: "Mie îmi miroase un pic a afacere nu prea cusher, căci Stoican şi Cârţan au plătit jumătate din cât ne impun nouă ca taxă de intrare..." "Nu cei 2.000 lei ar fi marea problemă, mai ales dacă vom reuşi să beneficiem de nişte proiecte de infrastructură pe teritoriul propriu şi de activităţi profitabile nu doar din aria celor turistice. Sper ca prin această asociere să avem şi noi avantajele noastre...", a spus şi Vasile Gheorghiu, în timp ce Constantin Ştefănescu şi-a exprimat temerea ca nu cumva să nu poată să fie onorate obligaţiile asumate ca membri ai asociaţiei. Emil Gorunescu şi colegul său, Andrei Grigorescu, în cel mai deschis spirit liberal, au fost pe aceeaşi lungime de undă şi au declarat că "este greu să rămâi mereu pe dinafară" şi nerecomandabil, astfel că s-au declarat susţinători ai asocierii. Astfel că după ce şi primarul Barbu a punctat, afirmând că există posibilitatea ca această asociere să fie chiar mai bună decât cea cu A.D.I. Molivişu şi înţelegând că nu se poate câştiga ceva decât participând la joc, nu chibiţând de pe margine, aleşii locali au votat proiectul în unanimitate.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
