Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 17:14

Asocierea comunei Valea Iaşului la A.D.I. Monte Făgăraş Bîlea-Capra a fost oficializată

Hotărârea adoptată de către Consiliul Local în ultima şedinţă ordinară de anul trecut, desfăşurată în data de 27 decembrie, a fost validată oficial la şedinţa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Monte Făgăraş. Aceasta s-a întrunit la Brezoi, în data de 10 ianuarie, ziua în care România a preluat oficial la Bucureşti preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Anunţul a fost făcut de către primarul Nicolae Barbu, vicepreşedinte al PNL Argeş, în conferinţa de presă din ziua următoare a organizaţiei municipale din Curtea de Argeş: "Unitatea Administrativ Teritorială Valea Iaşului a fost validată ca membru cu drepturi depline a acestei Asociaţii de Dezvoltare Comunitară". Şeful administraţiei de la Valea Iaşului a precizat că localitatea pe care o conduce dispune de suprafeţe de teren în zona alpină a Făgăraşilor, în Muntele Măgura, vizate pentru amenajarea unor domenii schiabile şi a implementării altor investiţii de infrastructură turistică din cadrul Master-planului care-şi propune să valorifice 200 zile de sporturi de iarnă în fiecare an. "Ţin să precizez faptul că proiectul de hotărâre pe care l-am promovat a fost aprobat în unanimitate de către aleşii locali, care - în ceasul al doisprezecelea - după ce blocaseră proiecte similare capabile să atragă fonduri pentru investiţii în comuna Valea Iaşului, precum cele cu un parc industrial, cu pârtie de schi pe Izlazul Nuculeţ, cu modernizarea terenului de sport existent în satul Ungureni şi transformarea lui într-un stadion prin Compania Naţională de Investiţii sau a unui Aquaparc. Sper să le fi venit mintea la cap colegilor noştri din opoziţie şi să ne putem desfăşura activitatea în slujba cetăţenilor în condiţii de normalitate".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It