Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 17:14

Dizolvarea legislativului de la Valea Iaşului a fost împiedicată de întârzierea adoptării bugetului

Primarul Nicolae Barbu, vicepreşedinte al PNL Argeş, a prezentat în conferinţa de presă a filialei din Curtea de Argeş din data de 11 ianuarie mai multe aspecte privind administraţia publică locală din comuna pe care o conduce din anul 2004. Printre acestea a trecut în revistă situaţia infrastructurii - reţele de apă şi canalizare, de alimentare cu gaze, modernizări de drumuri - dar şi probleme ce ţineau de creşterea unor costuri, începând cu cele pentru salubritate. În acest context a amintit şi despre blocarea permanentă a iniţiativelor de aducere a unor sume suplimentare la buget prin adoptarea unor hotărâri formulate în acest scop de către opoziţie, prin aleşii locali ai PSD şi PMP. "Într-o şedinţă de consiliu de prin luna noiembrie, dacă nu mă înşel, colegul nostru, prof. Andrei Grigorescu, directorul Liceului Forestier, şi-a anunţat disponibilitatea de a demisiona, deoarece legislativul era practic blocat în iniţiativele sale de colegii din opoziţie, care nu veneau cu alternative viabile la propunerile mele. Dumnealui a cerut colegilor să i se alăture, pentru a dizolva un consiliu care, practic, era blocat. Apelul n-a rămas fără ecou, dar eu am ţinut să nu ne grăbim cu decizii luate în momente de supărare. Dar i-am asigurat pe colegi că tratez cu foarte multă seriozitate propunerea de dizolvare a Consiliului Local. Acum pot să declar că dacă aveam bugetul în luna decembrie, aşa cum era normal şi legal, cei 6-7 colegi care acţionează cu seriozitate în legislativ pentru îndeplinirea obiectivelor comunităţii n-ar fi votat vreo hotărâre la şedinţele din ianuarie şi februarie. Într-o asemenea ipostază, puteam ataca în contencios administrativ faptul că două luni nu se adoptase vreo hotărâre de consiliu şi legislativul se putea dizolva în intervalul de timp stabilit de lege. Dacă acest lucru se decidea prin februarie, era timp pentru alegeri locale parţiale anticipate, ce se puteau desfăşura odată cu alegerile europarlamentare. Aşa însă, este ceva mai greu, dar există şi soluţii de deblocare a situaţiei, fără adoptarea de măsuri radicale. Spun asta fiind încurajat şi de faptul că la şedinţa din decembrie trecut s-au aprobat toate proiectele de hotărâre, fapt care nu se mai consumase de multă vreme. Este posibil ca raţiunea să fi triumfat şi în rândurile colegilor din opoziţie, astfel încât să nu fim siliţi să apelăm la alte căi legale de deblocare a situaţiei...", a declarat primarul Nicolae Barbu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It