"Tot ce ne-am propus s-a şi realizat la Albeşti, în 2018!"

Aceasta a fost declaraţia dată de către primarul Gabriel Popa zilele trecute. Dumnealui se află la primul mandat de şef al administraţiei publice locale, dar are în C.V. câteva mandate de viceprimar şi experienţa necesară pentru a se descurca în această funcţie de mare responsabilitate pentru comunitate. Investiţiile au fost destul de consistente şi în domenii diferite, pornind de la infrastructură, cu precădere cea de alimentare cu apă şi canalizare şi continuând cu modernizarea sediului administraţiei publice locale şi al şcolii din vecinătatea acestuia. Astfel, 160.000 lei au mers la tronsonul II al alimentării cu apă din satul Albeşti-Pământeni şi 550.000 lei la reţeaua de la Brăteşti. Şcoala gimnazială din centrul comunei a întinerit pur şi simplu graţie "tratamentelor" aplicate care au costat 250.000 lei, prin care s-au modernizat holurile (70.000 lei) care au fost lambrisate şi pictate şi s-a montat o nouă centrală termică. Acoperişul clădirii unităţii de învăţământ a fost schimbat, operaţiune cu costuri de 40.000 lei. "În cei doi ani şi jumătate de când am preluat mandatul de primar, numai la această şcoală s-au investit vreo 500.000 lei pentru asigurarea unor condiţii cât mai civilizate pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ. Şi, spre satisfacţia noastră, elevii au răspuns prin rezultate foarte bune la învăţătură!", a spus Gabriel Popa, care a dat glas speranţei că se vor materializa promisiunile primite de la conducerea Consiliului Judeţean Argeş de a completa anul acesta sumele pentru modernizarea clădirii cu încă 80.000 lei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
