Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 18:09

"În bugetul pe 2019 trebuie alocaţi bani pentru SF la extinderea de gaze de la Valea Iaşului!"

Primarul Nicolae Barbu a dat această declaraţie în conferinţa de presă a PNL Curtea de Argeş, din data de 11 ianuarie. Aceasta a venit în contextul acţiunii liberale declanşate la începutul acestui an, care vizează conştientizarea populaţiei asupra necesităţii ca această resursă naţională să fie folosită pe scară largă în perioada următoare, reducând decalajele faţă de statele civilizate. Pe de altă parte, astfel s-ar proteja ceea ce ne place să numim "aurul verde" şi mediul înconjurător. În plus, s-a insistat şi pe eficienţa sporită a gazelor naturale în producerea energiei calorice sau electrice. Vicepreşedintele la nivel judeţean se află într-o postură bună ca şef al administraţiei publice de la Valea Iaşului, comună care sub conducerea sa, încă de la primul mandat obţinut după alegerile din 2004, s-a înscris în cursa cu obstacole a dezvoltării durabile, în care a marcat importante victorii de etapă. La ora actuală, localitatea din vecinătatea municipiului Curtea de Argeş dispune de alimentare cu gaze în zona Cerbureni, unde locuitorii au fost extrem de întreprinzători şi au reuşit să se branşeze la reţea încă de la sfârşitul secolului şi mileniului trecut. De asemenea, a rezolvat problema alimentării cu apă şi stă destul de bine cu reţelele de canalizare. "Lungimea acestora este de circa 28 km şi mai avem proiecte depuse pe PNDL pentru alţi 17 km, chiar dacă am fost refuzaţi de trei ori. Ni s-a promis că vom fi prinşi pe PNDL2, deoarece de obicei rămân bani de la licitaţiile desfăşurate care ajung până la 10% din sumele alocate. Este de aşteptat ca acel rest să fie de circa 50 milioane lei, bani din care ni s-ar putea face şi nouă parte, dacă factorii de decizie îşi vor onora promisiunile. Noi am avea nevoie de vreo 2 milioane lei...", a precizat Nicolae Barbu, care a spus că în comuna sa sunt branşate la canalizarea funcţională vreo 550 gospodării. În acest context a făcut câteva consideraţii interesante vizavi de modul de utilizare a apei şi de necesitatea branşării la reţeaua de canalizare a tuturor gospodăriilor, pentru a se proteja pânza freatică. Şi asta deoarece s-au descoperit destule cazuri în multe localităţi în care fosele septice - acolo unde există - nu sunt vidanjate la timp şi sunt deversate pe unde apucă, fără a mai fi trecute prin staţiile de epurare. "Încă mai sunt unii care confundă fosele septice neautorizate de organismele de Mediu cu nişte gropi fără fund, ceea ce nu este nici în regulă, şi nici productiv!", a constatat primarul Barbu. În asemenea situaţii, infestarea pânzei freatice este aproape în mod cert o posibilitate care ar trebui cât mai grabnic anulată, protejând nu numai sănătatea mediului, dar şi cea a populaţiei.
Branşarea gospodăriilor din întreaga comună la reţeaua de alimentare cu gaze care traversează localitatea este un deziderat pentru mulţi dintre vrednicii locuitori. Şeful administraţiei publice locale a anunţat că va propune consilierilor alocarea în bugetul pentru anul în curs a sumelor necesare pentru acoperirea costurilor realizării unui Studiu de Fezabilitate pentru extinderea reţelelor de alimentare cu gaze şi în cealaltă parte a comunei. Costurile medii pentru asemenea lucrări se cifrează între 50.000 şi 60.000 lei, iar edilii trebuie să identifice sursa de finanţare pentru alocarea sumei în bugetul pe anul 2019. Sarcina nu va fi una uşoară, deoarece nevoile sunt multe şi în ultimii ani s-a reuşit păstrarea taxelor şi impozitelor locale la un nivel rezonabil, care a făcut posibilă achitarea lor de către majoritatea cetăţenilor. "Noi am crescut obligaţiile cetăţenilor faţă de bugetul local numai cu ceea ce se impunea prin Codul fiscal, referitor la utilităţile de bază de care beneficiază. Vorbind strict de primele trei - conectare la energia electrică, branşarea la reţelele de alimentare cu apă şi la canalizarea menajeră - iată că a venit vremea şi pentru branşarea la alimentarea cu gaze naturale. Ca aleşi ai comunităţii avem datoria să le oferim cetăţenilor şi accesul la această utilitate. Totul depinde de curajul fiecăruia - indiferent de funcţia ocupată - de a-şi asuma responsabilităţile ce îi revin", a încheiat primarul Nicolae Barbu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It