Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 18:26

Primarul Panţeru: "Operatorul de salubritate trebuie să priceapă că suntem parteneri, nu slugi!"

Primarul din Ciofrângeni, Doru Florin Panţeru, face parte din categoria oamenilor care nu se dau după copac şi se exprimă clar şi la obiect despre orice subiect este chestionat. Cum una dintre problemele de bază ale acestui început de an a fost preţul de colectarea al gunoiului, atunci când a fost întrebat, a declarat: "La noi, preţul stabilit pentru 1.500 localnici a fost de 3 lei/persoană lunar, ceea ce era rezonabil. Dar să crească dintr-o dată ca Făt-Frumos, peste noapte, la 8 lei/persoană lunar, mi s-a părut şi mie şi colaboratorilor inexplicabil şi de neacceptat. Îi aştept la discuţii şi negocieri pe reprezentanţii FINANCIAR URBAN, care trebuie să înţeleagă o dată pentru totdeauna că suntem în relaţii de parteneriat, nu de subordonare, şi că nu există vreo prevedere legală care să ne transforme în slugile dumnealor. Am spus-o şi repet că este ilegal ca angajaţii administraţiilor publice locale, plătiţi din taxele şi impozitele cetăţenilor, să presteze activităţi de colectare de bani de la cei cu care operatorul exclusiv de salubritate are contracte încheiate! Sper să se găsească formula legală de funcţionare a parteneriatului nostru, astfel încât fiecare să-şi facă treaba în limitele stabilite de reglementările în vigoare. Şi, mai ales, să nu ne mai faulteze cu propuneri de preţuri care au crescut de aproape 3 ori din 2018 până acum. Eu am învăţat în timp că la baza oricărei relaţii funcţionale, mai ales de parteneriat, trebuie să stea corectitudinea părţilor şi respectarea legilor. Şi voi acţiona în continuare pe acest principiu, pentru că noi am dovedit seriozitate în relaţiile cu ei şi prin faptul că nu avem datorii la colectarea gunoiului!"
Discuţia s-a desfăşurat în dimineaţa zilei de 23 ianuarie, după o noapte în care omătul se cernuse cu generozitate peste văile Topologului, Argeşului, Vâlsanului şi Râului Doamnei. La Ciofrângeni, stratul de zăpadă ajunsese la circa 0,20-0,30 m, dar încă de la ora 07.00 se putea circula fără mari probleme, în condiţii de iarnă, pe toată reţeaua de drumuri în lungime de aproximativ 90 km. "Suntem bine organizaţi, fiecare ştie ce are de făcut şi, în astfel de cazuri, ieşirea pe traseu se face din viul nopţii - cum se spune. Astfel ne descurcăm cu forţele proprii, folosind la capacitate utilajele de care dispunem, tractor cu plug şi buldoexcavator pentru operaţiunile de deszăpezire", a explicat primarul Panţeru.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It