Discuţii aprinse pe tema preţului gunoiului, la Băiculeşti: "Curat-murdar, coane Viorele!"

Prima şedinţă de legislativ din acest an a fost una deosebit de interesantă pentru toţi aleşii, care s-au prezentat "în păr". Foarte serioşi şi disciplinaţi, aceştia erau în sala de consiliu de la etajul primăriei cu câteva minute bune înaintea orei programate pentru deschiderea dezbaterilor. Şi, mai ales, s-a dovedit că aveau şi "lecţiile învăţate", deoarece toate proiectele propuse spre dezbatere în vederea aprobării nu mai prezentau nelămuriri. Unul dintre punctele fierbinţi ale şedinţei s-a consumat la debutul reuniunii, în timpul discuţiei pe care consilierii locali şi reprezentanţii executivului, alături de care s-au regăsit şi câţiva localnici, inclusiv agenţi economici, au purtat-o cu delegaţii operatorului exclusiv de salubritate, firma FINANCIAR URBAN. Cei trei componenţi ai echipei ce colectează deşeurile l-au avut ca purtător de cuvânt pe managerul zonal din Curtea de Argeş, Viorel Cîrstea. Care a făcut faţă cu brio hărţuielilor localnicilor, ce n-au ezitat să-şi exprime nemulţumirea faţă de unele aspecte pe care dumnealor le socoteau a nu fi în ordine. Discuţia argumentată, deşi s-a purtat uneori pe tonalităţi ceva mai ridicate, a fost cât se poate de civilizată şi s-a soldat cu o înţelegere de principiu între prestatorul de servicii de salubritate şi beneficiari.
Simularea a condus la un preţ de 5,45 lei/persoană lunar
Managerul Cîrstea a prezentat situaţia în lumina ultimelor prevederi ale legii în domeniu. Pornind de la cantitatea de gunoi colectată de pe teritoriul comunei Băiculeşti în cursul anului 2018, care a fost de 834,96 t, s-a scăzut coeficientul care revenea firmelor private, adică 190,7 t şi a rămas în sarcina populaţiei diferenţa, care s-a împărţit pe numărul de persoane. Aplicând celelalte prevederi legale şi TVA-ul, s-a ajuns la acel cost lunar per capita, calculat prin simulare. La acel moment s-a tensionat oarecum atmosfera, deoarece s-au manifestat nemulţumirile localnicilor faţă de faptul că nu se poate face o colectare selectivă a gunoiului, deoarece nu s-au pus la dispoziţia cetăţenilor nici saci speciali, dar nici pubele sau tomberoane. În plus s-a reproşat că n-au fost văzute maşini de la salubritate care să preia deşeurile adunate selectiv. Cei prezenţi au reproşat oamenilor de la FINANCIAR URBAN că le pun toate de-a valma şi şi-au exprimat şi îndoieli asupra corectitudinii cantităţilor de gunoi înregistrate ca fiind adunate din satele comunei Băiculeşti.
"Eu sunt deschis la orice propuneţi dvs.!"
Declaraţia lui Viorel Cîrstea, care evident voia să aducă discuţia la temperaturi normale, a avut rezultatul scontat, deşi şoferul de pe maşina de colectare a susţinut că aceasta se face cu maşini speciale. "Noi n-am văzut vreodată o astfel de maşină pe la noi!", nu s-au lăsat localnicii prezenţi. Consilierul liberal Marinela Urs a completat: "Dvs. nu ne oferiţi nouă ceva pentru gunoaiele selectate, deşi puteţi câştiga bani buni pe ele. Mai mult, nici nu respectaţi prevederile contractuale în acest sens, căci nu puneţi la dispoziţie mijloacele pentru a se face astfel de colectare selectivă!" "Este obligaţia autorităţilor locale să se preocupe de această colectare selectivă! Noi am dat saci speciali la oameni, dar dacă n-au făcut ceea ce trebuia, nu mai este problema noastră", a replicat şi Cîrstea. "De ce nu ne puneţi la dispoziţie tomberoane pentru colectarea selectivă?", a vrut să ştie consilierul local Cornel Bănică (ALDE). "Eu respect ceea ce s-a hotărât la ADI SERVSAL, care este alcătuită din primari!", nu s-a lăsat nici managerul zonal de la Curtea de Argeş.
"Atenţie la ceea ce votaţi, că' anul viitor vine scadenţa!"
Acesta a fost avertismentul lansat de către secretarul primăriei, Ion Serghie, unul dintre cei mai apreciaţi din branşa sa la nivel de judeţ: "Eu sunt funcţionar public, rămân pe post şi după alegerile locale de anul viitor, dar dvs., aleşilor locali, vă vor cere cetăţenii socoteală pentru ceea ce aţi făcut. Dacă nu punem acum lucrurile la punct şi nu se reglează mecanismele de colectare pentru a scădea cantitatea şi, implicit şi costurile, şi de aici preţul la gunoi, ne putem aştepta ca acestea să crească. Şi nu va fi bine!"
Primarul Niculaie Dragnea a formulat câteva întrebări care au avut darul de a lămuri unele aspecte şi a cerut propuneri concrete care ar putea să conducă spre scopul urmărit, acela al unui preţ al gunoiului cât mai suportabil. Unul dintre cetăţenii prezenţi în sală şi-a exprimat uluirea cum de-au putut creşte cantităţile de gunoi de la 500 t anual la peste 800 t într-un interval de timp care nu este deloc mare. "FINANCIAR URBAN este cel mai şmecher patron: eu am colectat gunoaiele selectiv şi el şi-a luat banii pe acesta!" Mai mult, alt agent economic a vrut să ştie cum poate să rezilieze contractul cu FINANCIAR URBAN. I s-a explicat procedura, dar nu s-a găsit cineva care să-l avertizeze că în cazul în care va fi descoperit de Garda de Mediu fără contract, riscă amendă de la 2.000 la 5.000 lei!
"Avem HCL din decembrie trecut cu preţul de 4 lei/persoană lunar!"
Venerabilul preşedinte de şedinţă, liberalul Ion Popescu, om cu 4 mandate de ales local la activ, a sintetizat propunerile formulate - cu care au fost de acord şi reprezentanţii de la FINANCIAR URBAN, care s-au angajat prin Viorel Cîrstea că luni vor pune la dispoziţia primăriei 4.000 saci pentru colectarea selectivă a gunoiului, şi anume: colectarea să se facă la două săptămâni pentru o perioadă de probă de o lună de zile, timp în care un delegat al primăriei - responsabilul cu Mediul, Constantin Botan - va însoţi maşina de colectare la cântărirea cantităţilor ridicate. Şedinţa s-a încheiat destul de paşnic, civilizat, cu un acord tacit care urma să se materializeze prin schimbul de documente între părţi.
Astăzi, primarul Niculaie Dragnea ne-a declarat legat de acest subiect fierbinte care incită destule comunităţi locale: "Noi avem din decembrie trecut o HCL cu preţul de 4 lei/persoană care va fi plătit lunar pentru colectarea gunoiului. Există posibilităţi legale de scădere a acestuia de la cei 5,45 lei reieşiţi din simulare şi vom uza de ele pentru a respecta amintita hotărâre. Mai mult, prin colectarea selectivă şi prin diminuarea cantităţilor de gunoi predate, ne vom strădui nu numai să păstrăm acest preţ, dar chiar să-l scădem!"
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
