Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 19:24

Şerban şi Păunescu vor să reformeze serviciile publice: "Vă cer demisia astăzi, d-le Ioan Ghiţă, dar ştiu că n-o veţi face!"

Această cerere a fost formulată apăsat în cadrul ultimei şedinţe a legislativului din Curtea de Argeş de către consilierul local Ionel Păunescu. Iar faptul că i s-a cerut aşa ceva, în premieră inamovibilului şef de la SPGC, le-a sunat amicilor acestuia ca o blasfemie. Dar care n-au prea avut inteligenţa necesară ca să-l apere eficient. Au încercat, dar tot ceea ce au reuşit, a fost să-l afunde şi mai rău în ce nu trebuia... Directorul Ioan Ghiţă fusese cu siguranţă avertizat că va fi ţinta nemulţumirilor unora dintre aleşii locali, după ce se stârnise destulă revoltă printre concitadinii scandalizaţi de modul în care angajaţii de la SPGC se ocupau de deszăpezirea trotuarelor şi de modul şmecheresc tradiţional în care şeful lor încerca să ducă de nas pe toată lumea, plasând responsabilitatea în alte curţi. Rezultatul a fost că lumea a început să-i bălăcărească în mediile de socializare pe aleşii locali, începând cu primarul şi vicele şi terminând cu consilierii locali, mai ceva ca la uşa cortului. Invitaţia la... multă "-uie", înjurăturile de mamă, cele cu trimitere la origine şi alte "delicatesuri" transmise pe adresa acelora despre care credeau că-i puneau palma lui Ioan Ghiţă, n-au fost de natură să-i aducă prea multe prietenii traseistului politic care a făcut-o la "stânga" ca să-şi păstreze funcţia, atunci când i s-a pus chestiunea de încredere... politică. De care cetăţenilor care-şi riscă membrele pe trotuarele cu zăpadă îngheţată din municipiu li se fâlfâia mai ceva ca prazul nestrâns la timp de pe ogoarele Olteniei, de unde Ioan Ghiţă şi-a luat tălpăşiţa încă de la sfârşitul adolescenţei, găsind aici terenul propice dezvoltării sale într-un loc unde a avut destule motive să creadă că s-a răsturnat căruţa cu proşti. Nu de alta, dar de mai bine de 20 ani, dumnealui este cel mai mare beneficiar al alocaţiilor bugetare, timp în care a schimbat doi primari - unul cu trei mandate de câte patru ani, celălalt cu două. Şi, dacă se poate, va mai schimba câţi se va cere până va ieşi la pensia babană la care are dreptul pe baza salariului semnificativ pe care-l încasează lunar!

Deszăpezirea trotuarelor este obligaţia directorului Ghiţă!

Şi în această iarnă s-au stârnit destule controverse vizavi de serviciul căruia îi revine această sarcină. La şedinţa ordinară de legislativ municipal, din 21 decembrie 2018, o doamnă din municipiu a făcut mare scandal pentru că nu erau deszăpezite trotuarele din Oraşul Regal. Onorabilii noştri aleşi locali au optat s-o trateze cu indiferenţă, ca să nu altereze spiritul Sărbătorilor de Iarnă. Situaţia s-a mai schimbat după ce chiar unii dintre dumnealor au testat cu posterioarele dalele acoperite cu strat gros de omăt îngheţat de pe Bulevardul Basarabilor. Aşa s-a întâmplat, de pildă, cu Ion Şerban. Urmarea: s-a stârnit un adevărat război pe internet între detractorii şi apărătorii angajaţilor bănuiţi că erau plătiţi să presteze astfel de servicii publice, dar care se mulţumeau doar să-şi încaseze salariile. În urmă cu câţiva ani, consilierul local Cătălin Sămărescu demisionase în semn de protest pentru că SPGC-ul lui Ioan Ghiţă nu se dăduse peste cap ca să deszăpezească trotuarele. Gestul rămăsese unul simbolic, căci situaţia se repetase iarnă după iarnă, pentru că amintitul director şi oamenii săi fie aruncă responsabilitatea în curtea Salubrităţii Publice Urbane, fie în spinarea proprietarilor de imobile, care au obligaţia impusă prin lege de a-şi deszăpezi zonele din faţa curţilor sau magazinelor. Numai că există şi destule spaţii care aparţin domeniului public sau privat al municipiului, care ar cădea strict în responsabilitatea serviciului public condus de către veşnicitul pe post Ioan Ghiţă.
Chestionat pe această temă, managerul de la SPU, Cătălin Gabriel Nastea - cel care era indicat drept responsabil pentru deszăpezirea pe trotuare - ne-a declarat: "Noi nu mai avem treabă cu deszăpezirea trotuarelor din anul 2014. ANRSC dă o singură licenţă pe oraş pentru această activitate şi la noi este deţinută de SPGC. S-a creat o oarecare confuzie, deoarece noi, cei de la Salubritate, am mai intervenit voluntar la deszăpeziri prin anumite locuri, inclusiv treceri de pietoni, pentru a ne crea front de lucru. Spre exemplu, în luna decembrie a anului trecut, din cauza căderilor de zăpadă care ne-au împiedicat activităţile de salubrizare timp de trei zile prin unele zone, ni s-a tăiat din bani suma de 40.000 lei!"

Trotuarele din preajma Şcolii nr. 4 au fost exemplul negativ dat de Mădălin Marinescu

Iată cum se lămuresc lucrurile şi se dovedeşte faptul că nu există un interes real al aleşilor comunităţii de a-l trage la răspundere pe intangibilul şef de la SPGC, Ioan Ghiţă, pentru cum face deszăpezirea trotuarelor. Oare serviciului pe care îl conduce i s-a retezat vreun leu din fondurile alocate pentru modul defectuos în care înţelege să se ocupe de trotuare ori factorii de decizie au considerat normal să le recomande nemulţumiţilor să-l înjure pe Ghiţă şi să considere astfel problema rezolvată?... Rămâne de văzut ce se va întâmpla dacă-i va trăzni cuiva prin minte ideea de a da administraţia municipală în judecată pentru că şi-ar fi fracturat mâinile sau picioarele pe când se deplasa pe trotuarele acoperite de zăpada îngheţată de pe marginea străzilor îngrijite de serviciul public condus de Ghiţă. Se va găsi vreo instanţă care să-l condamne pe reclamant că n-a stat acasă, pentru că iarna nu-i ca vara ori va apărea un judecător temerar care să-l pună pe onorabilul director să-i plătească accidentatului zilele de spitalizare şi perioada de incapacitate de muncă ?...
Situaţia a fost luată în serios de către aleşii locali în prima şedinţă ordinară din acest an. Mădălin Marinescu a venit cu exemplul zecilor dacă nu sutelor de elevi şi părinţi, care se luptau cu trotuarele pline de zăpadă şi gheaţă după ce au revenit din vacanţă la cursuri. I s-a alăturat Ion Şerban, dar şi colegul său de la PAM, Ionel Păunescu, cel care a făcut o scurtă şi... suculentă prezentare a injuriilor pe care cetăţenii le adresau în mediul virtual aleşilor urbei. Acesta era cu atât mai revoltat cu cât, la o emisiune televizată, Ioan Ghiţă se spălase pe mâini de responsabilitate ca înaintaşul Pilat din Pont, aruncând-o spre directorii şcolilor şi spre riverani.

"Cum, dom'ne, v-au deszăpezit terenurile de sport din curte şi au lăsat trotuarele baltă?!?"...

Aceasta a fost întrebarea la care directorul Şcolii "Mircea cel Bătrân", consilierul local Gheorghe Molea, nu avusese răspuns. Acesta, în încercarea de a-l scăpa din înghesuială pe Ioan Ghiţă, îl lăudase pentru că-i răspunsese prompt la cererea de a-l sprijini cu oamenii lui la deszăpezirea curţii şi terenurilor de sport ale unităţii de învăţământ. "Trotuarul face parte integrantă din stradă. Deţinătorii de spaţii comerciale au obligaţia să deszăpezească zona de la intrarea în magazine, nu mai mult!", a precizat Ionel Păunescu, solicitând să se facă ordine în haosul care domneşte în acest domeniu. "Trebuie să dăm activitatea de salubrizare a străzilor unui singur operator, care s-o facă de la cap la coadă. În ultimii 2 ani de zile, de când sunt consilier local, ştiu că dl. Ghiţă a cerut şi noi i-am aprobat dotarea cu un Duster, nu cu utilaje pentru deszăpezire. Ăla micu' de la SPU (nota redacţiei - directorul Cătălin Gabriel Nastea) a cerut în şedinţa A.G.A. aprobare pentru cumpărarea unei noi măturători stradale mai performante, care a intrat în dotarea S.R.L.-ului nostru. Bravo lui, că' ştie ce vrea!... Deci este preocupat de bunul mers al activităţii, nu ca alţii. Eu propun să i se dea lui şi deszăpezirea, pentru că activitatea asta este oglinda primarului în ochii cetăţenilor!"
Propunerea a fost susţinută şi de Ion Şerban, care a evidenţiat faptul că SPU, ca societate comercială, poate presta munci pentru persoane fizice şi juridice şi să aducă venituri suplimentare la bugetul propriu. SPGC, prin statut, nu are acest drept!... Propunerea n-a întâmpinat opoziţie din partea celorlalţi consilieri locali, care sunt şi membri ai Adunării Generale a Acţionarilor de la Salubritatea Publică Urbană. Dacă în perioada următoare se va şi aplica, va fi o adevărată revoluţie în planul administraţiei publice locale de la Curtea de Argeş!
Prezent în sala de şedinţe, directorul Ioan Ghiţă a fost destul de tensionat, dar şi mult mai reţinut decât în alte ocazii, mulţumindu-se să spună că nu are ceva împotriva propunerilor aleşilor locali. A dovedit astfel că este destul de inteligent pentru a înţelege că nu avea şanse de izbândă împotriva majorităţii celor care nu-l priveau deloc cu ochi buni la momentul respectiv. Încercarea consilierului Bogdan Alexandru Dabija (UNPR) de a-l apăra, a fost la un pas de soldarea cu o apoplexise, căci devenise mai roşu la faţă decât geaca pe care o purta. Dar n-a schimbat cu ceva opinia majoritară!... Primarul Constantin Panţurescu, din spirit de corectitudine, a precizat că l-a găsit pe Ghiţă cu oamenii lui într-o noapte când ningea, pe la ora 03.00, la deszăpezirea străzilor. N-a fost contrazis, dar era clar că precizarea nu avea mare greutate cât timp intra în atribuţiunile de serviciu ale sale şi ale angajaţilor de la SPGC. Pe surse se vehiculează faptul că, anul trecut, SPGC a avut la dispoziţie suma de circa 8.600.000 lei, deci de aproximativ 2 milioane euro. C-o fi sau nu aşa, se poate verifica oricând, mai ales dacă va avea cineva ideea de a cere un audit pe ultimii ani la serviciul public pe care-l conduce directorul Ghiţă. Problema este dacă există curajul de a-l deranja pe "marele om", care afirma că anul trecut ar fi folosit la deszăpeziri cantitatea de peste 800 t de nisip şi sare. Şi asta în condiţiile în care se bârfeşte că ar fi vorba despre mult mai puţin! Trecem deocamdată peste trecutul în care defilau suspiciunile privitoare la preţul corect cu care s-ar fi achiziţionat combustibilul şi agregatele pentru asfalt...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It