Şerban: "Vedeţi, d-le primar, că sunt unii care vor să vă ia şi din mandatul ăsta!"

Cam aşa a sunat avertismentul pe care consilierul local de la PAM, Ion Şerban, i l-a adresat public lui Constantin Panţurescu în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii ianuarie. Cei doi au fost tovarăşi de drum la debutul în politică, cu ocazia alegerilor locale din anul 2000, când erau colegi pe lista de candidaţi de la ApR, care-l propunea ca primar pe Nicolae Diaconu. Panţurescu şi Şerban au fost votaţi atunci şi sunt cei mai vechi supravieţuitori ai echipei din acea legislatură şi care au adunat cinci mandate succesive de aleşi locali. "Aştept să vină din partea echipei de la Investiţii nişte euroi pentru aşa ceva...". Primarul l-a asigurat atunci pe Şerban că din primăvara asta vor începe să se vadă rezultatele muncii încordate depuse de echipa sa de bază de la preluarea mandatului. Consilierul local n-a pierdut prilejul de a-i atrage atenţia şefului administraţiei municipale asupra lealităţii discutabile faţă de mucă şi faţă de el personal demonstrate de unii dintre subalterni: "Eu v-aş dori să prindeţi două mandate, ca să vă egalaţi predecesorul, dar aceştia n-ar ezita să vă ia şi din cel actual!..." Oare ştia Şerban ceva ce le scăpa celorlalţi colegi, şi chiar primarului, sau era vorba despre cu totul altceva? Vom trăi şi vom vedea!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
