Raportul de activitate al consilierului local de la Valea Iaşului, Constantin Ştefănescu

Singurul ales local ALDE din legislativ deţine, alături de primarul Nicolae Barbu, cea mai mare vechime în slujba comunităţii. În şedinţa ordinară de la sfârşitul lui decembrie 2018, Constantin Ştefănescu se angaja să prezinte raportul de activitate în prima şedinţă din acest an. Şi s-a ţinut de cuvânt, fiind deocamdată,singurul consilier local care şi-a depus raportul impus de prevederile legii. Iată cum se prezintă acesta:
"1. Am participat la toate şedinţele de consiliu local - ordinare sau de îndată.
2. Am fost prezent la toate acţiunile întreprinse de consiliul local sau de administraţie.
3. Împreună cu membrii consiliului local am iniţiat proiecte, am venit cu propuneri pozitive care au fost susţinute şi de ceilalţi consilieri.
4. Am iniţiat proiect pentru aducerea de fonduri pentru utilaje de deszăpezire, proiect aprobat de consiliul local, dar încă nu a fost pus în practică de către administraţie.
5. Am mers în teritoriu stând de vorbă cu cetăţenii comunei şi consultându-mă cu dumnealor cu privire la problemele care le au, susţinându-le ideile şi situaţiile lor în consiliul local.
6. În legătură cu pensionarea i-am informat despre drepturile lor, iar atunci când s-au schimbat anumite legi, i-am ajutat să-şi obţină drepturi legale.
7. Am mers în mijlocul oamenilor în timpul asfaltării, mai mult pe partea de Ungureni-Borovineşti, colaborând cu echipa de asfaltare a drumului, ascultând şi de sfaturile oamenilor.
8. Am făcut demersuri scrise pentru schimbarea cablului de televiziune. Insistând foarte mult, am reuşit să aducem firma "R.D.S.", reducând preţul cu 50% faţă de firma "AKTA".
9. Întotdeauna am fost de acord cu proiectele legale ale administraţiei sau cele propuse de consilierii locali, aducând amendamente, respectându-se astfel legislaţia în vigoare.
10. În consiliul local am avut o voce dură atunci când unii consilieri nu au votat, deşi proiectele de pe ordinea de zi erau aducătoare de bani la bugetul local prin execuţia unor întreprinderi, aşa cum şi presa locală a evidenţiat în ziarul "Argeş Expres".
11. În anii anteriori am făcut o fântână cu bani personali şi cu ajutorul mai multor oameni, şi anume: Vidan Doru - contribuind cu ţeavă; Mitrea Gheorghe - muncă manuală şi căruţă; Bălărie Florin - la fel; Mitrea Adrian şi Nicu Gheorghe - ajutor prin muncă; Olteanu Cătălin - ajutor cu căruţa; Vuţă Nicolae - a făcut acoperişul; Bejan Ion - sudat; Bejan Mihai şi Mirea Florică - muncă la săpat; Bontea Ion - sudat roată puţ; Orăşanu Marin - săpat; Mitrea Ion - ajutor cu căruţa; Hristea Nicolae - cablu şi curent; Toader Gheorghe, Copăceanu Florin şi Traşcă Nicolae - muncă; Cârstea Ştefan (Fănică) - cel care a coordonat activitatea până am dat de apă.
12. Dacă aş face o analiză mai amplă pentru fiecare şedinţă şi acţiunile efectuate, consider că am depus efort şi mi-am respectat jurământul depus la învestitură.
13. În final, cred că este loc şi de mai bine pentru bunul mers al comunităţii şi pentru dezvoltarea tuturor obiectivelor din comuna Valea Iaşului.
Consilier local al comunei Valea Iaşului, Ştefănescu Constantin"
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
