Daniel Sterescu - groapa de gunoi Momaia II!

Zilele trecute, echipa ARGEŞ EXPRES a fost sesizată cu privire la o nouă problemă generată de handicapul bunului simţ care-i chinuie cumplit pe unii dintre locuitorii Oraşului Regal. Riveranii se plâng că strada lor s-a transformat, după stadiul de "iarmaroc" pentru vânzarea porcilor, în veritabilă groapă de gunoi, unde diverşi indivizi vin noaptea şi se descotorosesc de saci de moloz, zdrenţe, PET-uri, pungi, cartoane, sticlă, scutece folosite şi puturoase, deşeuri electrocasnice şi inclusiv cadavre de animale ce răspândesc mirosuri pestilenţiale. Ajunşi în zonă, n-am putut decât să constatăm prezenţa celor enumerate, care se lăfăiau obscen la soare, zăcând rasfirate pe marginea drumului, începând de la locul unde strada era pe vremuri străbătută de calea ferată şi până în dreptul Gării Regale, la cântare. Mormanele de gunoi erau, ce-i drept, mai ofertante pe partea dreaptă, însă şi de-a lungul căii ferate se zăreau PET-uri şi pungi de plastic fluturând agăţate în mărăcini şi amintind, parcă, de un câmp cu păpădii pufoase, ca din lână... Numai că imaginea este departe de a fi poetică, fiindcă ne confruntăm cu un peisaj cât se poate de prozaic şi revoltător.
Locuitorii de pe Daniel Sterescu n-au nici cea mai mică idee cine se face vinovat pentru tot gunoiul acela. Locuinţele lor sunt poziţionate la câteva sute de metri de zona respectivă şi, în mod firesc, nu se încumetă careva să stea noaptea de pază ca să-i prindă pe făptaşi, mai ales pe asemenea temperaturi... "Ne-au năpădit gunoaiele şi mărăcinii! Nu este normal aşa ceva! La câţia metri de Gara Regală suntem nevoiţi să evităm tot felul de mizerii în drumul spre casele noastre. Cei care merg cu maşinile nu sunt chiar atât de deranjaţi, dar sunt copii care pleacă la şcoală, oameni care fac naveta pe jos şi trec zi de zi prin această zonă... Peisajul este respingător, nu mai ştim ce să facem! Nu era destul că veneau cu porcii la vânzare şi se scurgeau toate mizeriile lor pe drum şi călcam prin ele... Acum au făcut aici groapă de gunoi, mai ceva ca pe Momaia pe vremuri!", a declarat revoltat Constantin M.
Contactat de ARGEŞ EXPRES, directorul SPU, Cătălin Nastea, ne-a declarat că n-a ştiut despre această situaţie întrucât n-a primit sesizări de la vreunul dintre riverani. "Voi lua responsabilii de la Protecţia Mediului şi vom merge pe teren să vedem ce se întâmplă acolo. La noi n-a ajuns vreo sesizare în acest sens până acum. Nu pun la îndoială cele relatate, dar nici nu mă mai miră nimic. N-ar fi primul caz de acest fel şi, din păcate, dacă nu ştim cine sunt făptaşii, ne confruntăm cu veşnica problemă fără o rezolvare concretă şi definitivă...", a punctat acesta.
Marţi, în cea de-a doua parte a zilei, Cătălin Nastea ne-a confirmat că a fost şi a văzut cu proprii ochi "opera de artă" de pe Daniel Sterescu. "Într-adevăr, ceea ce ne-aţi relatat se adevereşte şi, din păcate, nu este vreun martor care să fi văzut măcar un număr de maşină... Nu ştim cine aruncă şi, prin urmare, n-avem pe cine sancţiona şi nici nu este altă variantă decât să facem noi curăţenie pe marginea drumului. Cât priveşte gunoiul răsfirat pe calea ferată şi pe terenul aferent arterei, întrucât vorbim despre domenii private, vom lua legătura cu proprietarii şi-i vom soma să cureţe zonele respective. Mai mult de atât n-avem ce face în aceste condiţii. Dacă ar fi fost, de exemplu, instalată vreo cameră de filmat, i-am fi putut identifica pe aceia care poluează şi i-am fi amendat...", a explicat directorul SPU.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
