Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş: inspectorul superior Constantin Teodorescu, un om la locul lui!
Aleşii locali din actualul mandat au împlinit jumătate din perioada pentru care au depus jurământul. Despre mulţi dintre cei ce nu se mai regăsesc în structurile administraţiei municipale nu se mai vorbeşte. S-ar zice că n-au reuşit să fie nici măcar nişte puncte de reper sau comparaţie... Acum doi ani lansam acest serial prin care prezentam starea materială a aleşilor, dar şi a funcţionarilor publici. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese până la data de 15 iunie a fiecărui an. Există, de asemenea, şi obligaţia funcţionarilor administraţiei municipale de a le afişa pe site-ul primăriei. Sub hărţuiala presei, chiar şi cei mai reticenţi se conformează obligaţiilor legale de a nu-şi ascunde starea materială. Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum evoluează un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Dacă descoperiţi că au omis în declaraţiile făcute publice "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni. Nu de alta, dar dacă ascund adevărul pot fi acuzaţi de fals şi uz de fals în acte publice, pentru că sunt plătiţi să fie în slujba cetăţenilor, nu să-i înşele!
"Un om la locul lui", cam aşa-l caracterizează cei care-l cunosc bine pe funcţionarul public de la Primăria Curtea de Argeş. Dumnealui a ocupat funcţii de conducere şi în mediul privat, fiind într-o anumită perioadă unul dintre directorii de la ELECTROARGEŞ. A fost, de asemenea, consilier local în mandatul 2004-2008, când PNL era la vârful puterii sale la Curtea de Argeş, având drept locomotivă politică pe primarul Gheorghe Nicuţ, care ajungea astfel la al treilea şi ultimul său mandat consecutiv de şef al administraţiei municipale. Atunci, după alegerile din 2004, liberalii - între care se regăsea şi numele lui Constantin Teodorescu - punctau cu 8 mandate, la care s-au mai adăugat încă 2 (dr. Ionela Dăneţ şi Costel Stan, ambii "evadaţi" de la PSD). Ca ales local, actualul inspector superior de la Investiţii a avut o prestaţie discretă, corectă şi elegantă. Asta nu l-a mai recomandat pentru o nouă prezenţă în mandatul 2008-2012.
Constantin Teodorescu şi-a înregistrat declaraţiile de avere şi de interese sub nr. 11/15.05.2018 şi din cea de a doua aflăm că nu avea ceva semnificativ de declarat. Ceea ce era absolut normal, la urma urmei, pentru un funcţionar public. Din declaraţia de avere aflăm că era beneficiarul mai multor suprafeţe de teren la Câineni-Vâlcea, obţinute prin moştenire în anul 2017, după cum urmează: unul agricol de 10.000 mp (1 ha), un intravilan de 1.100 mp şi alte categorii - 11.500 mp. Dumnealui deţine din anul 2017 un apartament în suprafaţă de 62,67 mp în Curtea de Argeş, o casă de locuit de 55 mp şi un spaţiu comercial de 40 mp, ambele în Câineni-Vâlcea. Autoturismul familiei este un Renault fabricat în anul 2009, obţinut prin cumpărare. Ca un bun administrator al bunurilor sale, nu are datorii, însă deţine un cont curent deschis în anul 2006 la ING BANK Piteşti, în valoare de 7.000 lei şi un depozit bancar (din acelaşi an, la aceeaşi bancă), în sumă de 71.000 lei. Tot la ING BANK mai are un un fond de investiţii sau echivalent - 23.000 lei - din anul 2017. Veniturile familiei obţinute în anul 2017 s-au constituit din salariile dumnealui care totalizau 34.000 lei şi ale soţiei, Crenguţa, angajat la HIDROELECTRICA - 38.000 lei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
