Vasile Bobic a fost sărbătorit de comunitatea din Cicăneşti în ziua în care a împlinit 100 ani!

Ziua de 22 februarie va intra în istoria comunităţii multiseculare, atestată documentar încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Din păcate, la Cicăneşti nu s-au făcut organizat săpături arheologice cu specialişti, dar există anumite dovezi că aceste meleaguri au fost locuite încă din vremuri imemoriale. Două toporişti cu o vechime care n-a fost încă precis determinată, precum şi o cruce din piatră descoperită prin 2008 de o echipă coordonată de fiul satului, acad. Gheorghe Păun, pot fi luate în calcul pentru susţinerea ipotezei vechimii localităţii. Asta ca să nu mai vorbim despre legendele locale, transmise din gură în gură şi consemnate de unii dintre localnicii care aveau aplecare spre transmiterea moştenirii către generaţiile următoare. Dovezile documentare se înmulţesc pe măsură ce ne apropiem de vremurile moderne. În centrul comunei există un monument ridicat prin 1920 pentru cinstirea memoriei fiilor comunităţii care au căzut pe fronturile Primului Război Mondial, în urma căruia s-a rotunjit România Mare. Un altul există la biserică şi numele celor care au binemeritat de la patrie sunt săpate în carnea pietrei, spre nemurirea lor şi a urmaşilor. Care ştiu să-i cinstească pe fruntaşi, aşa cum fac - în general - oamenii crescuţi la munte, ce nu aşteaptă să le pice ceva din cer, ci se bat pentru ceea ce au nevoie. Aşa s-a întâmplat şi în 22 februarie 2019!...

"Munca m-a ajutat să ajung aici!"

Aceasta a fost dezvăluirea secretului longevităţii făcută de sărbătoritului zilei, Vasile Bobic, cel care tocmai rotunjea vineri venerabila vârstă a centenarului, caz mai rar în comunitatea locală, cel puţin în ultimii 50 sau 60 ani. Primarul Ion Ionescu a avut iniţiativa de a organiza un eveniment de cinstire a celui mai vârstnic locuitor, pe care nu l-a lăsat singur, ci i-a adus alături şi câţiva consăteni ceva mai tineri, cărora să le servească drept model. Vineri, după orele prânzului, la Căminul Cultural din centrul civic al comunei au început să se strângă invitaţii, care sfidau puiul de ger ce se lăsase peste împrejurimi, făcând peticele de zăpadă ce mai existau să capete străluciri argintii. Nenea Vasile Bobic a fost adus de fiul Constantin şi de un apropiat, dar păşea sigur, sprijinindu-se într-un baston. Tipul vioi, de statură mijlocie, comunicativ, volubil, a dat mâna cu cunoscuţii şi s-a bucurat de noi cunoştinţe. Dialogul cu dumnealui s-a legat destul de firesc, ca între vechi prieteni. Singura problemă era faptul că avea ceva dificultăţi în ceea ce priveşte auzul. "Tata râdea de mama acum vreo 16-17 ani, înainte să-l lase pentru o lume mai bună, pentru că se înţelegea mai greu cu ea, că nu mai auzea bine. Acu' spunea că l-a ajuns râsul şi că nu prea mai stă bine nici el cu simţul ăsta. Dar în rest e lucid, nu bate câmpii, e coerent şi se descurcă pentru el...", ne-a mărturisit fiul său.

Un secol de viaţă

Vasile Bobic a văzut lumina zilei în 22 februarie 1919, în casa gospodarilor localnici Gheorghe şi Ioana. Era la sfârşitul Războiului de Reîntregire a României, viaţa oamenilor era destul de grea, dar târâş-grăpiş, mergea înainte... Vasile Bobic a absolvit 7 clase şi de mic a participat la muncile din gospodărie sau din comună. N-a uitat nici acum că în vremea adolescenţei a lucrat şi la buşteni, în pădure, după care plecat militar, într-o perioadă în care cerul Europei şi al lumii se acoperea din nou de norii celui de-Al Doilea Război Mondial. În armată a învăţat meseria de constructor, care i-a fost dragă de la bun început, pentru că putea vedea oră cu oră cum se cumulau rezultatele muncii sale. A fost apoi concentrat şi a făcut războiul ca artilerist, la Antiaeriană. A avut noroc şi a scăpat doar cu o rană uşoară şi s-a lăsat la vatră pe la sfârşitul anului 1945...
Lumea noastră trecea prin mari frământări, dar a trecut peste ele cu puterea omului tânăr, care avea şi experienţa războiului. S-a căsătorit şi a început să lucreze în construcţii. Ca tot românul care se respectă, a întemeiat o familie, a construit o casă pentru ea, unde cei doi copii - Constantin şi Maria - au crescut în bătătura pământească şi printre pomii livezii alături de fata adoptată, Filofteia. Şi a mai clădit destule case pentru consăteni, a lucrat şi pe la biserică şi oriunde a fost chemat, cu acelaşi respect faţă de munca sa şi de oameni. "Suntem un neam de longevivi: am avut un unchi din partea mamei, care locuia pe la Siriu-Buzău şi era vecin cu Benone Sinulescu. S-a stins din viaţă acum vreo 8 ani, cu puţin înainte să bată şi el suta de ani!..."

Un simţ al umorului nedezminţit

Centenarul nostru face parte din categoria aceea de oameni ce-şi păstrează simţul umorului specific românilor în orice situaţie. Câteva exemple sunt edificatoare în acest sens. În urmă cu vreo 15 ani, la câtva timp după ce rămăsese văduv, cică i-ar fi spus băiatului cu care stă în casă: "Bă', eu nu pot sta aşa, singur-cuc, trebuie să-mi găsesc o creştină, ca să am şi eu pe cineva cu care să mă pot certa măcar!". Glumea, bineînţeles!... La festivitatea de vineri, primarul Ion Ionescu, i-a urat să-l ţină Dumnezeu sănătos ca să-l sărbătorească şi la 150 ani. Replica sărbătoritului a fost promptă: "Dom' primar, nu ştiu dacă mai pot atât, dar 15-20 ani, dacă mă las de gagici, cred că-i mai duc!..." Şeful executivului local i-a amintit de vremea când i-a pus acoperiş la fânarul părinţilor şi de ceea ce-i zisese când se căţăra peste tot, ca o pisică, fiind agil la vârsta aceea a copilăriei. "Stai, mă', copile cuminte, că dacă te prăbuşeşti de acolo, de sus, o să-ţi frângi gâtul şi nu ştiu pe unde-oi scoate cămaşa dacă mă va pune mamă-ta să-i fac altu-n loc!", a spus Vasile Bobic. Apoi, în faţa tortului special în mijlocul căruia trona o poză din vremurile mai tinere ale dumnealui, s-a entuziasmat: "Sunt frumooos!...". Şi ca un om care ştie să-şi împartă bucuriile şi cu ceilalţi, aşa cum în viaţă o făcuse şi cu necazurile, le-a urat celor prezenţi: "Să îmbătrâniţi ca mine!".

"Toţi sunt oameni deosebiţi, i-am găsit lucrând la vârsta lor..."

Aceasta a fost mărturisirea făcută de primarul Ion Ionescu la festivitatea de premiere a venerabilului Vasile Bobic. Acesta a primit o plachetă din partea Primăriei Cicăneşti, dar şi un plic cu suma de 1.000 lei, oferit de către şeful administraţiei publice locale din fondurile proprii. "N-aveam buget şi altă soluţie nu exista!" Glumeţ, ca şi tatăl, fiul sărbătoritului, Constantin, care a primit "în pază şi apărare" plicul, se întreba dacă nu cumva conţinea tot atâtea milioane lei vechi cât era vârsta împlinită... Primarul Ionescu a făcut cunoscut celor prezenţi că atunci când a mers să-i invite şi pe octogenarii care i-au ţinut companie lui Vasile Bobic, pe toţi i-a găsit lucrând câte ceva, fie că spărgeau lemne, fie că puneau ordine prin curte, dădeau la vite sau făcând alte treburi gospodăreşti. Festivitatea a fost de-a dreptul emoţionantă, cu urările de "Mulţi Ani Trăiască!", artificii şi lumânări în tort, pe care sărbătoritul le-a stins dintr-o suflare şi tradiţionalul pahar de şampanie ciocnit cu veselia specifică unor astfel de momente. A urmat o masă sărbătorească pe care au fost etalate produsele muncii localnicilor, de la cele culinare la băuturi - mai puţin sucurile. Toate au fost cinstite potrivit vechilor obiceiuri şi cei prezenţi - rude, prieteni, angajaţi ai primăriei şi invitaţi - printre care s-a regăsit şi managerul Muzeului Municipal din Curtea de Argeş, Ştefan Dumitrache, bun amic al şefului administraţiei publice locale de la Cicăneşti.

Oameni cu respect faţă de adevăratele valori

Aşa sunt cicăneştenii, care au priceput de multă vreme că trăinicia unei comunităţi nu se poate fundamenta decât pe temelii solide. În alte vremuri s-ar fi spus că sunt oameni cu frică de Dumnezeu. Şi formula poate fi acceptată dacă ierarhia respectă încadrarea în normele bunului simţ ancestral. Acest adevăr a stat la îndemâna oricărui participant la evenimentul organizat vineri, între dealurile Cicăneştiului dominate de vârfurile Tămaşului (1.140 m) şi ale Ciorei (1.043 m). Comunitatea locală nu este una dintr-un fund de ţară, dintr-un loc uitat de Dumnezeu, ci una conectată la valenţele civilizaţiei europene, care ştie să şi le păstreze şi pe cele tradiţionale. Iar cel mai tare exemplu a fost dat de respectul dat celor vârstnici de către cei mai tineri, care mâine vor avea dreptul să solicite de la urmaşi un tratament similar. Vi-i prezentăm în continuare pe cei apropiaţi ca vârstă de sărbătorit, oameni care nu s-au încumetat să-i promită primarului Ionescu că-l vor băga la cheltuială peste 13 ani.

"Primar ca Ionescu, mai rar!"

Aceasta a fost declaraţia sinceră rostită de către localnicul Iacob Surdu (87 ani), care spunea că de când a venit la conducerea comunei, în 1996, după un mandat de viceprimar, s-a dovedit a fi destul de vrednic pentru a fi votat succesiv la cârma comunei până în prezent. Era cam în momentele în care şeful administraţiei publice locale îi spunea lui Vasile Bobic: "Nea Vasile, ţi-am promis să-ţi fac asfalt şi să te aduc la vârsta de 100 ani. M-am ţinut de cuvânt şi astăzi te sărbătorim!" Iacob Surdu ne-a povestit că este localnic şi că s-a născut într-o familie numeroasă, cu 6 copii, jumătate fete, jumătate băieţi. Dumnealui, care a rămas văduv de circa 2 ani, s-a învrednicit doar de 3 copii, 2 fete şi un băiat, toţi la casele lor acum. "Şcoala am făcut-o în sat, pe urmă m-am încorporat şi am făcut 2 ani şi jumătate de armată la Constanţa. Acolo am învăţat meseria de constructor şi am luat şi diplomă de meseriaş. Mi s-a propus să rămân în Armată, dar am refuzat, căci mă însurasem înainte să îmbrac haina militară. Am revenit acasă şi am lucrat în meseria care mi-a fost dragă şi mi-a hrănit familia. M-am pensionat în 1992, la cerere, am ceva peste 900 lei - buni şi ăia. Dragnea - zic eu - a făcut una nefăcută cu pensiile parlamentarilor şi cu salariile angajaţilor statului, care sunt prea mari, totuşi, şi neacoperite de muncă... Păcat de cei ajunşi la vremea neputinţelor după 40-50 ani de muncă!..."

"Era mai bine înainte, că' era mai multă ordine, acu' e curată harababură..."

Aceasta a fost opinia exprimată de către Şerban C. Iancu, cel care a doua zi, în 23 februarie, avea să împlinească 87 ani. Văduv de 10 ani, stă cu unul dintre cei 5 copii, din care 4 au fost fete. Aceştia i-au luminat şi îmbogăţit viaţa cu 14 sau 15 nepoţi, de nu le mai ştie numărul... După absolvirea a 5 clase la Cicăneşti, a trecut peste deal şi a făcut ucenicie de vreo 3 ani la cizmarul Costică Ghiţă, din Corbeni, "om cu cheag". După ce a ajuns să stăpânească meseria, a revenit acasă şi apoi a fost încorporat. După lăsarea la vatră, prin 1957, s-a angajat pe şantierul hidrocentralei de la Vidraru, unde a lucrat o perioadă la galeria de fugă timp de vreo 3 ani. Iubitor al cerului liber, a ales apoi să lucreze la exploatările forestiere cu cei doi boi pe care-i avea, mai bine de 25 ani. S-a pensionat prin 1994, la limită de vârstă (62 ani). Întrebat când i-a fost mai bine - în timpul comuniştilor sau după 1990 - a răspuns fără ezitare: "Când eram mai tânăr şi credeam că voi fi nemuritor! Glumesc, desigur... Atunci era ordine, disciplină, mai mult respect între oameni, acu' e boierie mare şi curată harababură, mai ales printre politicienii de care am ajuns să depindem parcă mai mult decât înainte. Cum, necum, trebuie să le ducem pe toate!..."

"M-am bucurat de aer curat şi de sănătate"

Aşa şi-a sintetizat viaţa fostul brigadier silvic Ion Marinescu. Dumnealui mai are o soră în viaţă, pe când alta a trecut la cele veşnice. După absolvirea a 7 clase în satul natal, a mers la Şcoala Silvică, la Rm. Vâlcea, unde a studiat timp de 4 ani. Apoi a urmat 2 ani o Şcoală Tehnică şi, în paralel, a absolvit şi cursurile serale la liceu. S-a căsătorit şi a avut 2 copii, o fată şi un băiat. Zeci de ani a funcţionat apoi ca silvicultor şi s-a pensionat brigadier. Tipul solid, puternic, cu obrazul plesnind de sănătate al celui care a beneficiat de aerul tare al culmilor împădurite, dar mai puţin comunicativ, ca toţi cei care ştiu să preţuiască şi să interpreteze mai degrabă zgomotele naturii, ne-a spus că se bucură să fie prezent la un astfel de eveniment organizat de primar şi colegii săi.

"Trebuie să ştii să te bucuri de orice vârstă!"

Gheorghe Andrei încheie trupa celor din grupa 87 ani, pe care primarul Ion Ionescu i-a invitat să-i fie alături lui Vasile Bobic. Dumnealui a absolvit 8 clase, apoi o şcoală de tehnicieni veterinari. Are un singur copil, băiat la casa lui. O viaţă întreagă s-a îngrijit de sănătatea animalelor consătenilor. În 1993 s-a pensionat cu conştiinţa împăcată a celui care şi-a făcut onest datoria şi acum se bucură de pensia de 1.850 lei, de care spune că este mulţumit. Ceilalţi foşti colegi de clasă au pensii mai mici, de la puţin peste 900 lei până la circa 1.450 lei - cât este un net de salariu minim. Dar, ca toţi cei ce ştiu că "nemulţumitului i se ia darul", cuminţiţi de vârstă, nu mai cârâie. Poate că unii dintre dumnealor îşi zic - în intimitate - "Doamne fereşte de mai rău!..."

Nicolae Constantin a refuzat Securitatea!

"Juniorul" grupei de veterani a fost cel care avea numai 84 ani. Şi pe care ceilalţi foşti colegi de clasă îl îndemnau - glumeţ, desigur! - să se ţină un pic mai la distanţă, ca să nu le strice media de vârstă. Nicolae Constantin ne-a spus că s-a născut la Cicăneşti în anul 1935. Era dintr-o familie numeroasă cu 7 copii, din care 3 băieţi. Pentru el, cea mai importantă perioadă din tinereţe - după absolvirea şcolii - a fost cea petrecută în Armată. Şi asta pentru că a fost înrolat în cadrul trupelor de Securitate, unde a petrecut 2 ani, la pază. I s-a propus să rămână sub arme, dar a refuzat, neputând să se rupă de vatra părintească şi de locurile natale. S-a căsătorit şi a avut un copil, căruia soarta i-a fost mamă vitregă: l-a răpit celor dragi, părinţilor şi soţiei, înainte să împlinească 40 ani. Rămas văduv de vreo 4 ani, Nicolae Constantin îşi jeleşte în suflet pe cei dragi, care l-au părăsit, trăind în casă cu nora. De admirat este demnitatea cu care acest om reuşeşte să-şi poarte crucea.

La final, încă o dată se cuvine să le adresăm acestor oameni minunaţi sărbătoriţi şi celor care au contribuit la reuşita evenimentului din 22 februarie un sincer LA MULŢI ANI cu SĂNĂTATE!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!