Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 20:48

A.G.A. de la AQUATERM a pus în legalitate demersurile pentru instalarea C.A., în lipsa membrilor acestuia!

Lucru mare, de mirare: nici măcar unul dintre membrii Consiliului de Administraţie care ar trebui să conducă firma municipalităţii n-a fost prezent în sala de şedinţe de la Primărie, unde s-a desfăşurat marţi ultima şedinţă a acţionarilor! "Nastea, cheamă-i pe oamenii ăia!...", l-au îndemnat mai mulţi dintre membrii Adunării Generale a Acţionarilor pe fostul manager care-şi încheiase ultimul interimat săptămâna trecută. "Păi, ce treabă mai am eu, căci acum sunt şomer, nu?..." Răspunsul nu i-a lăsat fără replică pe curajoşii noştri acţionari. "Lasă, bă', că merge şi-aşa, fără dumnealor, pentru că efectiv nu sunt instalaţi în funcţii!" Opinia celor care erau oarecum alarmaţi de lipsa de interes manifestată de către membrii Consiliului de Administraţie n-a contat prea mult pentru majoritatea care s-a decis să-i încredinţeze lui Ion Şerban preşedinţia şedinţei, ca unul mai familiarizat cu legislaţia în domeniu şi, totodată, cel mai vechi în mandatul de consilier local dintre cei prezenţi.

Stabilirea ordinii de zi

Ion Şerban a fost propus pentru funcţie de către Ştefan Dumitrache şi colegii prezenţi, mai puţin Marius Deaconu şi Cristian Mitrofan - învoiţi - l-au votat să conducă şedinţa A.G.A. Şi acesta şi-a luat în serios sarcina şi a început să-şi consulte documentaţia pe care o avea pregătită. Asumarea responsabilităţii întocmirii ordinii de zi şi a paşilor legali stabiliţi să fie parcurşi de către juristul de la AQUATERM, Răzvan Bădescu, nu l-a convins pe deplin. La aproape toate afirmaţiile acestuia, replica: "Unde scrie asta?... Ia să vedem!...". În aceste condiţii, stabilirea ordinii de zi s-a făcut destul de greoi, abia după lecturarea mai multor texte de legi care, aşa cum se întâmplă pe la noi, se cam bat cap în cap şi par a fi menite mai degrabă să încurce decât să descurce lucrurile, ca şi cum ar fi interese de îmbârligare, nu altceva! Până la urmă, după "lupte seculare" care i-au plictisit pe mulţi dintre cei care nu sunt chiţibuşari sau perfecţionişti în cele ce ţin de legislaţie, s-a aprobat ordinea de zi pentru şedinţă, cu amendamentele propuse de Răzvan Bădescu şi ceilalţi colegi.

"Atunci când veţi decide aderarea la o A.D.I., să mă chemaţi şi pe mine la şedinţă!"

Cu aceste cuvinte s-a despărţit Ionel Păunescu de colegi, plictisit probabil de învârtitul în jurul cozii şi supărat că încă o dată nu se asigura asistenţa juridică de specialitate din partea specialiştilor angajaţi în cadrul administraţiei municipale. Această lipsă fusese reclamată şi de preşedintele Şerban, dar a avut ecou doar printre acţionarii ce nu ştiau cum să scape mai repede spre votul care i-ar fi eliberat din strâmtoarea problemelor cu care se confrunta AQUATERM-ul. Aceeaşi atitudine, finalizată cu părăsirea sălii, o mai adoptase Ionel Păunescu şi la şedinţa A.G.A. din 15 noiembrie 2018, când i se dăduse lui Gabriel Nastea ultimul mandat de manager interimar. Atunci considerase că era necesar să existe o concurenţă pe post şi fusese extrem de dezamăgit că ing. Ionica Radu se temuse să-l contracandideze pe şeful direct.

"La pomul lăudat...

... să nu te duci cu sacul!" Aşa sună o vorbă înţeleaptă din bătrâni, pe care s-ar putea ca membrii validaţi ai Consiliului de Administraţie - Claudia Mihăilescu, Adriana Ciorbaru, Dumitru Giuclea, Mihai Stoicescu şi Ionuţ Andrei - s-o probeze pe propria lor piele. Aceasta deoarece după aprobarea formei contractului de mandat care va fi încheiat cu dumnealor, s-au luat în discuţie remuneraţiile administratorilor, a administratorului executiv care ar putea prelua sarcinile de manager şi a preşedintelui Consiliului de Administraţie. Pentru administratori şi preşedintele C.A. s-au propus iniţial remuneraţii destul de mici, dar s-a admis până la urmă să fie de valoarea brută fixă, egală cu a indemnizaţiilor consilierilor locali, de 1.235 lei. Dumitrache a propus pentru managerul executiv un brut lunar de 7.500 lei. Chestionat cât primea, Gabriel Nastea a spus întâi că nu ştia brutul şi apoi a venit informaţia că era vorba despre 6.900 lei. Imediat, Dumitrache a plusat la 7.000 lei, iar Şerban a pronunţat cifra magică de 6.800 lei, care a şi fost aprobată de către acţionari, motivat de faptul că după semnarea contractului se va lua în calcul şi componenta variabilă. Rămâne de văzut dacă aceste remuneraţii lunare pentru minim o şedinţă îi vor mulţumi pe administratori. Rezolvarea dată de acţionari a fost aceea că un Consiliu de Administraţie poate funcţiona şi cu 3 membri!
În rest, s-a decis ca viceprimarul Gabriel Jubleanu să fie împuternicit de A.G.A. pentru negocierea şi semnarea contractului de mandat încheiat cu membrii Consiliului de Administraţie. De asemenea, a fost împuternicit preşedintele C.A. care va fi ales de către colegi să semneze versiunea actualizată şi consolidată a Actului Constitutiv al Societăţii, iar Răzvan Bădescu pentru a face demersurile necesare de înregistrare la Registrul Comerţului. Vom urmări ceea ce se va mai întâmpla şi vă vom ţine la curent!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It