Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 21:54

La Albeşti se construieşte o nouă grădiniţă

Vestea cea bună ne-a fost dată de către primarul Gabriel Popa. "Investiţia se va realiza pe un proiect finanţat de Banca Mondială în colaborare cu Ministerul Educaţiei din România. La ora actuală s-au îndeplinit toate formalităţile, fiind desemnat constructorul, care ne-a prezentat toate avizele şi aprobările legale pe baza cărora am eliberat autorizaţia de construire. Noua grădiniţă va fi una cu program normal, cu două grupe de copii, iar clădirea care o va adăposti se va clădi în imediata vecinătate a şcolii din centrul comunei, pe un teren aparţinând de domeniul public". Chestionat de numărul copiilor din Albeştii de Argeş, primarul ne-a informat că ar fi de circa 600, deci unul destul de ridicat, care dovedeşte viabilitatea acestei vrednice comunităţi umane de pe Valea Argeşului. Şi, de ce nu, justifică investiţia anunţată!
În altă ordine de idei, am mai aflat că în această perioadă se desfăşoară programul de lucru specific începutului de primăvară, cu cheltuielile acoperite din încasările de la veniturile proprii, întrucât după cum se ştie, încă nu s-a votat bugetul. Totodată, primarul a spus că s-au depus mai multe proiecte pe baza cărora se vizează finanţări, inclusiv dintre cele ce urmăresc noi asfaltări de drumuri...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It