Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş: prof. Alexandra Loredana Stancu este departe de statutul de baron local al majorităţii politicienilor
Aleşii locali din actualul mandat au împlinit jumătate din perioada pentru care au depus jurământul. Despre mulţi dintre cei ce nu se mai regăsesc în structurile administraţiei municipale nu se mai vorbeşte. S-ar zice că n-au reuşit să fie nici măcar nişte puncte de reper sau comparaţie... Acum doi ani lansam acest serial prin care prezentam starea materială a aleşilor, dar şi a funcţionarilor publici. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese până la data de 15 iunie a fiecărui an. Există, de asemenea, şi obligaţia funcţionarilor administraţiei municipale de a le afişa pe site-ul primăriei. Sub hărţuiala presei, chiar şi cei mai reticenţi se conformează obligaţiilor legale de a nu-şi ascunde starea materială. Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum evoluează un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Dacă descoperiţi că au omis în declaraţiile făcute publice "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni. Nu de alta, dar dacă ascund adevărul pot fi acuzaţi de fals şi uz de fals în acte publice, pentru că sunt plătiţi să fie în slujba cetăţenilor, nu să-i înşele!

Promiţătoarea speranţă a PSD Curtea de Argeş s-a remarcat prin activitatea depusă în ultimii ani în cadrul Organizaţiei de Tineret. Plasarea ei pe lista de candidaţi la postul de consilier local la ultimele alegeri n-a fost un act de favoare, ci o recunoaştere a meritelor pe care - se pare - nu s-au prea găsit curajoşi care să i le conteste în faţa şefului de la seniori, Constantin Panţurescu. Mai mult chiar, Loredana Stancu a avut un loc destul de bun şi pe lista candidaţilor de la Consiliul Judeţean şi, după alegerile parlamentare din 2016, putea să avanseze la Piteşti. Fată cu bun simţ, care-şi cunoaşte lungul nasului, a refuzat, preferând să înveţe administraţia publică locală în curtea casei, cum se spune, alături de oameni pe care-i cunoştea bine. În şedinţele legislativului municipal din Curtea de Argeş s-a manifestat cu destulă discreţie, preferând să-şi exprime opiniile în cele din Comisia Juridică. Cei mai mulţi dintre cei care n-o cunosc pot fi tentaţi s-o plaseze în categoria "muţilor din serai", dar ar fi o greşeală, căci este tipul de om care - vorba lui Caragiale - la nevoie "are tăria opiniunilor sale" şi nu ezită să şi le susţină. Foarte probabil, nu va rămâne la acest prim mandat, ci va persevera, căci un cadru didactic, chiar profesor de Engleză navetist prin zonele rurale, ştie mai bine decât alţii că "repetiţia este mama învăţăturii". Asta ca să nu-l mai cităm şi pe Lenin, care-i îndemna pe tineri: "Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi!..."
Judecând după declaraţia de avere înregistrată sub nr. 20/14.06.2018, Loredana Stancu este tipul proletarului sau a ghinionistului perfect, definit de preşedintele Klaus Iohannis: nu are suprafeţe de pământ în proprietate, case, maşini, firme, conturi în bănci, n-a tezaurizat bijuterii, opere de artă laică sau religioasă, dar în schimb nu are nici datorii la bănci sau la terţe persoane. Veniturile pe care le-a realizat în anul 2018 s-au constituit din salariile de profesor la şcolile gimnaziale de la Aninoasa, Nucşoara şi Muşăteşti, în sumă de 20.052 lei, la care s-au adăgat indemnizaţiile de consilier local la Curtea de Argeş, care au totalizat 7.387 lei. Soţul, şef de district CFR la Roşiori, a încasat 29.594 lei. Veniturile familiei s-au completat cu alocaţia de 960 lei a copilului...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
