Ioan Ghiţă, de la SPGC, este cel mai mare dintre latifundiarii bugetari din Curtea de Argeş!

Cam aşa pare - la prima vedere - după aprobarea printr-un vot unanim obţinut pe proiectul aferent dezbătul în şedinţa de consiliu din 26 martie. Acesta a fost întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 (art. 36, alin. 2, lit. "c"), referitoare la administrarea domeniului public şi privat al municipiului. SPGC are deja ca obiect de activitate activităţile pe care va trebui să le desfăşoare în administrarea bunurilor din domeniul public care urmau să i se încredinţeze pe baza unui protocol de predare-primire. Directorul Ioan Ghiţă a fost prezent în sala de şedinţe de la parterul sediului primăriei, aşa cum era normal.
Lista bunurilor ce vor fi preluate de către SPGC
În anexa care însoţeşte proiectul de hotărâre respectiv sunt înscrise 19 poziţii, după cum urmează: 1) Loc de joacă pentru copii, cartier Progresul I - valoare de inventar 77.172,16 lei; 2) Loc de joacă pentru copii, cartier 1 Decembrie 1918 - 48.154,34 lei; 3) Loc de joacă pentru copii, cartier Banu Mărăcine - 93.124,25 lei; 4) Loc de joacă pentru copii, cartier Elena Cuza - 76.166,53 lei; 5) Loc de joacă pentru copii, cartier Ivancea - 38.150,49 lei; 6) Loc de joacă pentru copii, cartier Progresul II - 80.539,09 lei; 7) Loc de joacă pentru copii, cartierul Unirii - 42.628,03 lei; 8) Loc de joacă pentru copii, cartier Vlaicu Vodă - 46.014,34 lei; 9) Loc de joacă pentru copii, cartier Confecţii - 65.182,04 lei; 10) Clădire Stadion Municipal - 41.754.827,01 lei; 11) Aleile carosabile de la intrarea în Stadionul Municipal, în suprafaţă de 425 mp - 153.850 lei; 12) Reţea alimentare cu energie electrică 380V/250A, de la Stadionul Municipal - 41.803,61 lei; 13) Teren aferent Stadionului Municipal, în suprafaţă de 33.578 mp - 2.484.031,48 lei; 14) Teren mic de la baza sportivă, în suprafaţă de 7.400 mp - 529.464,81 lei; 15) Sala Municipală de Sport - 5.043.719,07 lei; 16) Reţelele electrice de la Sala Municipală de Sport - 185.035,94 lei; 17) Reţelele de alimentare cu gaze de la Sala Municipală de Sport - 17.418,68 lei; 18) Parcare din strada 1 Decembrie 1918 (Platoul de la Sala Municipală de Sport) - 456.908,12 lei; 19) Terenul de pe strada Eroilor nr. 23, în suprafaţă de 909 mp - 97.482,99 lei.
"Aprobând această hotărâre facem istorie!"

Aşa a sunat concluzia formulată de către Ion Şerban după mai multe intervenţii ale colegilor, care au cerut precizări în ceea ce priveşte unele dintre poziţiile înscrise în inventarul de mai sus. "Toate bunurile publice trebuie date în administrare, pentru că altfel se va generaliza starea de paragină generată de lipsa îngrijirii lor. Vor urma, cred, şi alte bunuri, precum Centrul de Înot şi noi investiţii care se pregătesc...". Ion Şerban a fost completat de către Bogdan Alexandru Dabija, care a cerut ca procesele verbale de predare-primire a bunurilor recepţionate, care sunt date în administrarea unuia dintre serviciile publice din administraţia municipală, să aibă în spate inventarele, cadastrele şi toate actele care permit o bună gestionare a lor. De asemenea, s-a luat în calcul şi necesitatea reanalizării Organigramei şi Statului de Funcţii de la SPGC, deoarece aria de desfăşurare a activităţilor se va mări considerabil şi, pentru o administrare eficientă, trebuie şi forţa de muncă aferentă. Directorul Ioan Ghiţă i-a asigurat că după încheierea protocolului de predare-primire a bunurilor va veni cu propuneri pentru refacerea Organigramei şi a Statului de Funcţii. Oricum, mai în glumă, mai în serios, unii dintre aleşii locali au comentat - în particular - că l-au transformat pe directorul Ioan Ghiţă în cel mai mare latifundiar dintre bugetarii de la Primăria Municipală, care are de administrat bunuri de valoare impresionantă din Inventarul bunurilor publice.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
