Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 23:05

Se definitivează SF-ul pentru gaze la Valea Danului

Încă de anul trecut, legislativul local a aprobat introducerea alimentării cu gaze a gospodăriilor cetăţenilor. Între timp s-a obţinut avizul de la Mediaş şi, în ultimele zile, conducerea primăriei a fost în teren cu specialiştii care au încheiat ridicările topo. "Tot în această perioadă suntem pe cale de a finaliza şi documentaţia pe 3 sectoare care vor fi cadastrate, urmând ca până la sfârşitul lunii să le depunem la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. De asemenea, continuăm şi lucrările de execuţie la reţelele de alimentare cu apă, unde am realizat circa 50% din cele programate şi la cele de canalizare, unde suntem ceva mai avansaţi, fiind la nivelul de 90%. În ultima săptămână am reuşit racordarea a circa 27 gospodării la reţeaua de apă, din totalul de aproximativ 150. Coloanele de alimentare sunt gata, dar mai avem nevoie să montăm 3 staţii de pompare, impuse de relief. Un avantaj ar putea fi acela că am reuşit să acoperim necesarul de apă prin sursele de care dispunem", a spus primarul Vasile Preda.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It