Aprilie cu veşti bune la Cepari!

Prima parte a lunii aprilie va fi marcată la Cepari prin câteva realizări importante. Mai întâi, în următoarele zile, foarte probabil în cursul acestei săptămâni se va face recepţia la podul de la Neagoş, peste Valea Urluieştilor - în jurul datei de 12 - precum şi cea de la încheierea lucrărilor la alimentarea cu apă de pe Plaiul Oii, două zile mai târziu. Viceprimarul Aurelian Solomon, pe care l-am găsit zilele trecute la sediul administraţiei publice locale, deoarece primarul Cristian Ciobanu era prin zona Cărpeniş, ne-a mai informat că tocmai acolo se va extinde iluminatul public. Este vorba despre un tronson în lungime de circa 2 km. "Suntem de asemenea pe cale să finalizăm licitaţia pentru reabilitarea tronsoanelor de drumuri din comună care au fost afectate de calamităţile naturale. Finanţarea de circa 800.000 lei am primit-o cu câtva timp în urmă şi un tronson de execuţie s-a alocat prin încredinţare directă unei firme. Acum ne pregătim de semnarea contractului de execuţie a lucrărilor pe celelalte drumuri, care au fost adjudecate - dacă nu mă înşel - la o sumă de vreo 600.000 lei", a concluzionat viceprimarul Solomon.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
