Din arhiva sentimentală a ziarului ARGEŞ EXPRES - A fost odată în 2006, pe Valea Sasului...

Vă mai amintiţi ceva despre anul 2006?... Probabil că mulţi dintre noi am uitat o parte dintre evenimentele trăite acum 13 ani. La lansarea acestui cotidian s-a anunţat obiectivul de a scrie istoria nefardată a zonei Curtea de Argeş. Şi, pe cât ne-a fost cu putinţă, ne-am onorat angajamentul, fapt dovedit de arhivă. Din cea sentimentală am extras imagini pe care indiscreta memorie a aparatului de fotografiat le reînvie în memoria colectivă. Şi, fără a ne propune să stârnim nostalgii ori să şocăm pe cineva, vă vom prezenta în serial câteva instantanee din trecut, pentru a face o comparaţie între ce a fost atunci şi ce este acum. Vă lăsăm dvs. satisfacţia de a trage concluziile de rigoare, parcurgând un arc peste timp între ce-a(m) fost şi ce-a(m) ajuns... În acest episod vă prezentăm situaţia de plâns în care se afla cartierul Valea Sasului din viitorul prim Oraş Regal al României în anii ai celui de-al treilea şi ultim mandat de primar al prof. Gheorghe Nicuţ. Existau, însă, şi în centrul municipiului, la câţiva paşi de sediul administraţiei publice locale, pe Bulevardul Basarabilor, la fostul Cinema "Unirea", grămezi de gunoi care nu deranjau pe cineva dintre puternicii zilei, şi nicidecum pe inamovibilul director de la SPGC, Ioan Ghiţă. Dumnealui era atunci coleg de partid cu majoritatea aleşilor locali, cu primarul şi cu viceprimarul Costinel Vasilescu. Onorabilii preferau să nu vadă astfel de imagini, preferând să susţină că aşa ceva nu exista! Numai că minciuna are picioare scurte chiar şi după trecerea anilor, fapt dovedit de imaginile pe care vi le readucem din ceaţa uitării unora...

Emblema cartierului - atotputernicul noroi!

Dacă erai neinspirat şi intrai pe Valea Sasului toamna, la început de primăvară, pe vremea dezgheţului sau după ploi torenţiale, riscai să rămâi fără încălţări sau blocat cu maşina în clisa groasă. Formularea "cartier mărginaş" nu era bine primită de "mărimile" de la primărie, iar cea de "mahala" era de-a dreptul scandaloasă. Asta în condiţiile în care imaginea era aceea a unui cătun pierdut într-un fund de ţară uitat de Dumnezeu...

Drumul spre şcoală era un calvar pentru copii...

Copiii din Valea Sasului se deplasau spre şcoală ca în urmă cu o sută de ani. Purtau, bieţii de ei, lupte grele cu noroiul, de parcă nu s-ar fi inventat microbuzele şcolare. Dar spre lauda micuţilor şi a părinţilor, nu renunţau, ci năzuiau spre asfalt cu ambiţia celor ce refuzau să fie toată viaţa mici şi umiliţi. Dincolo de toţi şi de toate, drumul spre şcoală şi returul spre casele lor era o aventură, mai ales în zilele de iarnă, când de lumina zilei se puteau bucura mai puţin decât în restul anului...

"Bătrâneţe haine grele şi-o punte - păcatele mele..."

Deşi unora le poate suna în urechi ca un cântec de inimă albastră, cam aşa se prezenta situaţia pe acea vale în vremea în care nici nu visam la saşi ce nu mai vor să facă paşi... Oamenii se plângeau de ani de zile de lipsa unei punţi ca lumea peste cursul de apă, pe unde-şi treceau copiii în cârcă să nu cumva să se întâmple vreo nenorocire. Bătrânii care coborau până la magazin să-şi ia câte ceva ce n-aveau prin gospodării - câte-o pâine, ceva ulei, zahăr sau sare - se împăcau mai uşor cu situaţia. Pentru ei, a spune "Ferească Dumnezeu de mai rău!" nu era o întâmplare, ci semn al resemnării.

"Aleşii se pescuiesc la urne, nu la copcă, nene!"

Atunci când a auzit constatarea asta, bătrânul care verifica adâncimea apei de sub gheaţă a replicat cu umor: "Ştiam, taică, dar voiam să văd dacă e destul de adânc ca să-i dăm pe copcă de vor mai veni după voturi!" Bineînţeles că era o glumă, pentru că toţi cei rătăciţi pe-acolo, prin campaniile electorale, au plecat tot cum au venit. Nu de alta, dar oamenii locului ştiau că "De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!".

Inventivitate: ce mai bidivii-putere şi-au tras la atelaj!

Românii au o capacitate mai rar întâlnită la alte popoare din lumea asta mare: găsesc soluţii practice şi se descurcă în orice împrejurare! Argeşenii de pe Valea Sasului, din 2006, nu făceau şi, cu siguranţă nu fac excepţie nici în prezent, pentru că au inteligenţa nativă necesară. Atunci, în prag de primăvară, un gospodar care voia să-şi fertilizeze terenul, îşi umpluse căruţa cu bălegar şi, pentru a exclude posibilitatea de a rămâne blocat în nămol, "îşi trăsese" un motor de ARO 10 pe post de forţă motrică!

Greu la deal cu... calul mic!

Acest adevăr l-au dovedit din plin creştinii care urcau silnic drumul de costişă îngheţat spre destinaţie. Care putea să fie lemnul de foc, astfel că la coborâre erau alte impedimente de rezolvat. Şi acestea nu ţineau neapărat doar de frâne... Oricum, lăudabil era faptul că se descurcau! Oare visau orăşenii de la bloc cam care mai era culoarea vieţii la ţară, de unde-şi trăgeau mai toţi rădăcinile?...

Codrul, frate cu românul

Aşa a fost dintotdeauna şi lucrurile par să nu se schimbe de veacuri. În 2006, orice plângere a locuitorilor de la Valea Sasului putea avea ecou mai mare printre copacii desfrunziţi ai pădurii decât printre birourile populate ale primăriei. Şi oamenii îşi vărsau ofurile către fraţii necuvântători ca să-şi descarce sufletele fără să se agaţe de speranţe deşarte şi să viseze la cai verzi pe pereţi.

O imagine de sfârşit sau de început de lume?...

Aşa arăta Valea Sasului la vremea dezgheţului în anul 2006. Acum este cu totul altfel: emblema veche este doar o amintire, căci am evoluat şi cu toţii ne dăm acum europeni, cu pretenţii la drepturi şi mai puţin - dacă se poate, deloc - la obligaţii! În cartier este şi alimentare cu apă. Despre canalizare, ni se spune că ar mai trebui să avem puţintică răbdare...

Lipsa de gunoi era compensată prin... gunoi, la TI AMO!

Aşa se prezenta situaţia în "buricul târgului"! Fostul Cinema "Unirea", construit pe Bulevardul Basarabilor graţie insistenţelor fostului prim secretar comunist Vasile Mohan la forurile superioare mai ales pentru aprobări şi prin repetate cereri de sprijin la unităţile socialiste locale, fapt care-i adusese cinematografului porecla de "Milogul", nu mai rulau filme. Impozanta clădire ridicată şi cu muncă patriotică fusese recuperată prin instanţă de la Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) "Romaniafilm" de către primarul Gheorghe Nicuţ şi la acea vreme era folosită ca discotecă. Amatorii de producţii cinematografice aveau alternativa oferită la Casa de Cultură "George Topîrceanu" de directorul Cristian Mitrofan. Numai că la discotecă se produceau cantităţi impresionante de gunoi. Pe care ar fi trebuit să le ridice angajaţii de la SPGC, ca să şteargă impresia carenţelor educaţionale ale amatorilor de distracţii. Numai că aveau şi ei lipsuri în desfăşurarea activităţii, iar directorul Ioan Ghiţă, bun prieten cu viceprimarul Costinel Vasilescu şi nu numai, se pare că se conducea după deviza "Lasă, bă', că merge-aşa!", pe care a conservat-o în timp ca pe un bun de patrimoniu. Curtea de Argeş TI AMO!... Din fericire, acum nu mai este aşa, căci avem pretenţii europene. Justificate sau nu, bine că avem măcar atât!...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!