Ziua comunei Valea Iaşului se va sărbători anul acesta la Căminul Cultural din centrul comunei

În ultima şedinţă ordinară, care a precedat acest eveniment, s-a aprobat ca data sărbătoririi să fie 2 iunie. După cum v-am anunţat deja, s-a decis decalarea din motive ce ţineau de alegerile europarlamentare programate pentru 26 iunie, data cea mai apropiată de prăznuirea patronilor spirituali ai localităţii, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, sub egida căruia a fost pusă sărbătoarea încă de la prima ei ediţie, ctitorită de către primarul Nicolae Barbu în primul său mandat. Acesta a explicat colegilor aleşi locali raţiunile care au condus spre propunerea pe care o formulase: evitarea unor contradicţii politice generate de motivaţii electorale, costurile mai crescute estimate prin prezenţa echipelor de campanie şi, nu în ultimul rând, impuneri obiective. Între acestea a enumerat faptul că anul viitor evenimentul se va desfăşura la Căminul Cultural din Cerbureni, deoarece se va sărbători împlinirea unei frumoase aniversări, de câteva sute de ani de la prima atestare documentară a acestui sat. În plus, trebuie reparată scena care nu mai reprezintă siguranţă. În consecinţă, tradiţionala deja sărbătoare a comunităţii se va desfăşura la Valea Iaşului în data de 2 iunie, începând cu ora 14.00. "Va fi o sărbătoare pusă sub semnul austerităţii, aşa cum s-a discutat şi la şedinţa din aprilie, când am aprobat bugetul local pe anul în curs. Vom avea sponsorizări mai puţine, pentru că mi-a fost foarte greu să mai bat în uşa unor potenţiali finanţatori câtă vreme avem datorii la ei. Asta nu înseamnă că vom refuza eventuale sponsorizări pe care le-aţi putea aduce oricare dintre dvs. Austeritatea în care ne aflăm este o chestiune simptomatică, deoarece şi colegul nostru, Florin Bîrlă, care ne-a ajutat în trecut cu sume de bani pentru Ziua comunei, ne-a comunicat că nu mai poate s-o facă anul acesta. Programul artistic va fi susţinut de <<Mândruliţa>> noastră, de care se ocupă deocamdată Ionuţ Hodoş şi de Ansamblul <<Posada>>, condus de către maestrul coregraf Mihai Ilie, pe care sperăm să-l convingem să se ocupe şi de formaţia noastră. Acestora li se mai pot adăuga şi o formaţie locală de muzică, în care activează şi dl. contabil Bărbulescu, dar şi momente pregătite de elevi noştri. Asupra acestei ultime posibilităţi mă voi edifica după o discuţie pe care o voi purta cu cadrele didactice în zilele urmăoare... Rog să mi se comunice din partea tuturor colegilor câţi invitaţi vor avea, ca să le pun la dispoziţie invitaţiile. Eu voi adresa invitaţii preşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean, precum şi Instituţiei Prefectului şi colegilor de la PNL". Consilierii locali au aprobat fără discuţii, în unanimitate şi anexele care cuprindeau lista premiaţilor ediţiei pentru 25, 50 ani de la căsătorie, dar şi pentru Diploma de Recunoştinţă "80 ani de viaţă", ştiind că banii pentru categoriile premiate - câte 200 lei - erau deja alocaţi în bugetul local.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
