Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 03:43

Albeşti - Şedinţă de legislativ local în casă nouă şi cu toate proiectele de hotărâre aprobate!

Şedinţa ordinară a Consiliului Local din data de 22 aprilie a prilejuit şi inaugurarea noii săli în care se vor desfăşura reuniunile celor 15 aleşi locali. Încă de anul trecut, primarul Gabriel Popa ne anunţa că va face o reorganizare a spaţiului din sediul administrativ, cu prilejul reparaţiilor şi modernizărilor la care avea să fie supus. Lucrările s-au încheiat de curând şi amintita şedinţă a legislativului s-a desfăşurat într-un spaţiu nou, generos, cu luminozitate şi acustică bună, care exclude deocamdată investiţia în instalaţii de sonorizare şi care dispune şi de dotările tehnice indispensabile, cum ar fi un videoproiector. Evenimentul a fost onorat prin prezenţa tuturor consilierilor locali, care au dezbătut viu proiectele de hotărâre supuse aprobării, în încercarea de a găsi cele mai potrivite soluţii pentru problemele comunităţii. N-au lipsit nici anumite izbucniri ceva mai pătimaşe generate de anumite contradicţii politice între fostul primar PSD Vasile Sava şi actualul, liberalul Gabriel Popa, pe care preşedintele de şedinţă Ion Hereşanu le-a stăpânit cu mare greutate. Dar până la urmă, vorba lui Shakespeare, "totul este bine căci s-a terminat cu bine" şi toate proiectele de hotărâre au fost aprobate - majoritatea în unanimitate. Aprobarea procesului verbal al şedinţei anterioare, care fusese omisă de pe ordinea de zi, a decurs fără probleme după atenţionarea liberalului Nicu Paul, care apoi a fost ales în unanimitate preşedinte de şedinţă pentru perioada iunie-august 2019. De remarcat ar fi faptul că s-a aprobat şi o rectificare de buget pozitivă în sumă de 200.000 lei, bani veniţi de Consiliul Judeţean şi având drept destinaţie acoperirea costurilor unor investiţii aflate în derulare, dar şi faptul că omul de afaceri Gheorghe Manea a venit cu o propunere la "Diverse", care ar putea aduce - graţie unei investiţii - un aport substanţial la bugetul local în următorii ani, în cazul în care se va materializa. N-a lipsit nici plângerea unui angajat de la Serviciul de apă local, Nicolae Dârdea, care semnala faptul că nu mai încasase un salariu de circa 7 luni de zile şi că erau mari probleme în distribuţia preţiosului lichid, domeniu în care se înregistraseră mari pierderi în ultimul timp. A fost prilejul ca unii dintre aleşii locali să-i acuze pe angajaţii serviciului respectiv că ar favoriza furturile de apă şi, în final, primarul Gabriel Popa a decis ca de săptămâna viitoare să lanseze o campanie de verificare în teren a situaţiei, la care i-a invitat să participe şi pe aleşii locali. După încheierea evenimentului, participanţii au fost invitaţi la o gustare asezonată cu băuturi răcoritoare şi nu numai, pentru sărbătorirea inaugurării sălii de consiliu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It