Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 05:10

S-a aprobat execuţia bugetară pe anul 2018!

În ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş, desfăşurată în data de 30 mai, s-a aprobat descărcarea de gestiune a executivului pentru anul trecut. Bugetul local a avut prevederi iniţiale cifrate la "Venituri" de 40.858.560 lei, prevederi definitive de 48.851.440 lei şi realizări de 42.687.717 lei, care au condus la un procent de realizare de 87,38%. "Cheltuielile" totale iniţiale au fost în sumă de 55.182.560 lei, cele definitive de 64.702.440 lei, iar realizările efective de 41.864.339 lei (64,70%). Excedentul/deficitul a fost iniţial de -14.324.000 lei, au ajuns în final la -15.279.000 lei, în timp ce realizările au fost de -6.502.868 lei.
Similar, la "Bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii", situaţia s-a prezentat astfel: prevederile bugetare iniţiale la "Veniturile proprii" au avut valoarea de 25.920.500 lei, cele definitive de 38.170.500 lei, iar realizările au ajuns la 36.878.827 lei, rezultând un procent de realizare de 96,61%. "Cheltuielile" estimate iniţial au fost de 26.101.400 lei, prevederile bugetare definitive de 38.351.400 lei, iar realizările de 36.647.963 lei (95,55%). Excedentul/deficitul conform prevederilor bugetare iniţiale a fost de -180.900 lei, cele definitive de -180.900 lei, iar realizările de 93.350 lei.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It