La Valea Danului s-au reparat drumurile de câmp


De curând vă relatam despre inundarea tunelului de la intrarea în comună dinspre municipiul Curtea de Argeş. Pentru câtva timp, drumul judeţean a fost închis circulaţiei, până la retragerea apelor şi curăţarea carosabilului de către forţele de intervenţie. Autorităţile locale din comună au analizat situaţia şi au decis că se impune crearea unei rute alternative, care să înlăture riscul unei noi blocări a circulaţiei. Aceasta a fost identificată prin zona izlazurilor Chiciora şi Ruget, în vecinătatea cărora se găseau şi grădini ale unor locuitori din Valea Danului. În consecinţă, s-a luat hotărârea de a se interveni pentru repararea acelor drumuri de câmp şi planul inteligent, care nu impunea mari cheltuieli, a fost pus în aplicare. În zonele respective s-au dus mai multe tuburi mari din beton şi cu ajutorul utilajelor au fost montate în locurile sensibile pentru a facilita scurgerea apelor pluviale provenite din viiturile ce apar după ploile torenţiale, multe din ele transformate în ruperi de nori cu precipitaţii abundente, aşa cum s-a întâmplat frecvent în primăvară şi la începutul acestei veri. Primarul Vasile Preda, însoţit de viceprimarul Marian Enescu şi de consilierul local Ionuţ Cosmin Dinescu, a monitorizat execuţia lucrărilor. "Am căutat o soluţie practică şi cât mai ieftină, care să nu ne depăşească posibilităţile. Costul execuţiei acestor lucrări a fost de circa 4.000 lei, fără TVA, sumă asigurată de bugetul local şi provenită din încasările de la concesionarea păşunilor. Pe lângă alternativa rutieră, căci am reparat şi acele drumuri de câmp din respectivele zone, pe care le-am pietruit, am oferit posibilitatea celor aproximativ 30-40 familii care au grădini prin acele locuri să-şi aducă mai uşor şi în siguranţă recoltele acasă. Este vorba în special despre fân şi despre fructe. Considerăm că am făcut un lucru mare cu bani puţini", a concluzionat viceprimarul Marian Enescu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
