Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 07:52

Lucrări de artă pe strada Valea Iaşului

Refacerea carosabilului pe sensul de ieşire din Curtea de Argeş spre comuna Valea Iaşului, care se prelungeşte cu DN 73C, spre municipiul Câmpulung Muscel, avansează conform graficului - ne-a asigurat primarul Constantin Panţurescu. După cum se ştie, în zona respectivă s-au executat lucrări de canalizare în vara-toamna anului 2011 şi carosabilul a fost afectat, deoarece s-a lucrat în grabă sub presiunea campaniei electorale care bătea la uşă. Covorul asfaltic aşternut atunci fără consolidarea terenului deasupra traseului canalizării a avut ca rezultat distrugerea rapidă a acestuia. Şi, aşa cum se mişcă lucrurile pe la noi, încet, încetişor sau deloc, până anul acesta nu s-au înregistrat decât declaraţii de intenţie cu privire la reparaţiile absolut necesare, fără de care traficul pe strada Valea Iaşului nu numai că era destul de îngreunat, dar prezenta şi riscuri considerabile în ceea ce priveşte integritatea autovehiculelor ce tranzitau spre DN 73C, dar şi a ocupanţilor acestora. La ora actuală, după demararea execuţiei investiţiei, se poate spune că se lucrează profesionist la refacerea carosabilului de pe această arteră de intrare/ieşire din municipiul Curtea de Argeş. Cea mai bună impresie o fac rigolele betonate, destul de largi pentru a capta pluvialul, dar şi restul lucrărilor executate. Primarul Panţurescu ne-a asigurat că, la recepţie, strada Valea Iaşului va fi cu adevărat demnă de Oraşul Regal!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It