Slabe speranţe pentru modernizarea DJ 703H dintre Valea Danului şi Cepari: "Mă tem că vom fi nevoiţi să dăm în judecată Drumurile Judeţene!"

Declaraţia primarului din Valea Danului, Vasile Preda, dă de înţeles lehamitea utilizatorilor acestei reţele rutiere care duce de la Curtea de Argeş, prin localitatea pe care o conduce, spre limita judeţului Vâlcea. Iar cea mai bună dovadă sunt cele circa 600 semnături strânse de la cetăţenii care cer modernizarea ei! Acesta întârzie de ani şi ani, astfel că pe Plaiu Oii a rămas un sector de circa 1-1,5 km neasfaltat, cu drum de pământ, care e vai mama lui şi o piatră de încercare pentru toţi conducătorii auto care vor să ajungă fie pe Valea Topologului, fie pe cea a Argeşului. Cu ani în urmă, amânarea lucrărilor de modernizare era motivată de alunecările de pământ din zonă, care presupuneau investiţii considerabile pentru stabilizarea solului. Între timp, problema s-a rezolvat cam de la sine, dar responsabilii de la Drumuri Judeţene par să ignore acest drum. E greu de spus din ce motiv, în condiţiile în care solicitări au fost mai multe decât era normal. "Aproape lună de lună am trimis adrese la factorii de decizie, prin care ceream repararea şi modernizarea DH 703H. Am fost personal la C.J. şi am discutat cu administratorul judeţean, d-na Maria Dinu, căreia i-am explicat situaţia şi m-a îndrumat spre Drumurile Judeţene, la d-na Alina Nicolau. Ca să nu lungesc povestea, la ultima adresă am primit răspuns o comunicare înregistrată la Drumurile Judeţene sub nr. 1022/15.07.2019, prin care suntem informaţi că lucrările de reparaţii cu mixtură asfaltică vor începe pe această comunicaţie rutieră în luna septembrie. Toate bune şi frumoase, dacă n-ar exista o continuare ce priveşte partea neasfaltată. D-na Nicolau ne comunică faptul că acolo se pune problema de aport material, de pietruire prealabilă, pentru care n-au fost bugetate sume! Deci, ce să mai înţelegem din situaţia asta destul de controversată?... Oricum, mă tem că vom fi nevoiţi să dăm în judecată Drumurile Judeţene, dacă nu vor începe execuţia lucrărilor promise nici în luna septembrie a acestui an, aşa cum sună ultimul angajament oficial din comunicatul 1022/15.07.2019!", a încheiat primarul Vasile Preda. Un lucru este limpede: infrastructura rutieră din Argeş rămâne în continuare "Cenuşăreasa" bugetului Consiliului Judeţean, din care 45% merge spre Asistenţa Socială. Toate bune şi frumoase, dar de ce să rămână mereu drumurile judeţene de la noi ca vai de lume?... Oare nu merită şi ele un statut de handicap, judecând după cum arată acestea în judeţele vecine?...
Pentru anul 2019, acestora li s-au alocat 11 milioane lei. Majoritatea finanţărilor aprobate sunt destinate continuării lucrărilor aflate în derulare, la care se vor adăuga reparaţiile necesare, dar şi achiziţia de materiale antiderapante şi operaţiunile de deszăpezire. Singurele obiective noi care vor fi demarate anul acesta, în cadrul secţiunii Transporturi, sunt drumul Pădureţi-Costeşti (în procedură de licitaţie), la care se mai adaugă Valea Nandrei, (DJ 731D), pentru care se execută studiul de fezabilitate şi va intra şi acesta în licitaţie pentru desemnarea constructorului. Însă, deşi bugetele locale nu sunt generoase cu drumurile, se evidenţiază existenţa de proiecte accesate pe fonduri nerambursabile şi pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Consiliul Judeţean a semnat cu ADR Sud Muntenia două contracte uriaşe pentru modernizarea a două drumuri de importanţă naţională, respectiv DJ 504, pe circa 26 km (83 milioane lei) şi DJ 503, 42 km (circa 100 milioane lei). Dar cu DJ 703H cum rămâne, în ce mileniu va fi băgat în seamă?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
