La Corbi se fac pregătiri pentru STONEBIRD 2019!

În perioada 9-11 august, comuna Corbi va găzdui a doua ediţie a Festivalului internaţional de muzică rock STONEBIRD. După marele succes înregistrat anul trecut, care a făcut cunoscută localitatea şi oamenii minunaţi de pe Valea Râului Doamnei în toată lumea, gazdele au ambiţia de a se prezenta şi mai bine la acest eveniment. În a doua jumătate a acestei luni vă informam despre faptul că legislativul local aprobase o investiţie din fonduri proprii de circa 150.000 lei pentru asfaltarea a circa 450 metri liniari de drum în punctul cunoscut sub numele "La Chilii", unde se desfăşoară de câţiva ani buni mai toate evenimentele de la Corbi. Ideea este ca drumul să ajungă pe un platou unde vor fi amenajate mai multe locuri de parcare şi campare pentru iubitorii acestui gen de muzică, veniţi la festival atât din ţară, cât şi din străinătate. Lucrările anunţate de către primarul Virgil Baciu, iniţiatorul evenimentului, s-au încheiat cu bine în termenul stabilit şi acum se va intra pe linia dreaptă a pregătirilor pentru primirea oaspeţilor, ne-a anunţat dumnealui.
Asta nu înseamnă că au fost neglijate celelalte lucrări de execuţie a unor investiţii în infrastructură, cum ar fi cele de la canalizarea din satele Corbi şi Jgheaburi, care se cifrează la peste 2.000.000 euro, din care 1.200.000 sunt bani europeni, la care se adaugă lucrarea de mai mică anvergură de consolidare a unui podeţ peste Valea Mare, în cătunul Pârâieşti. "Această investiţie era absolut necesară pentru locuitorii din zonă, deoarece construcţia era foarte veche şi fusese afectată de inundaţiile produse în ultimii ani. Podeţul a fost consolidat, însă până la darea sa în folosinţă la capacitate trebuie să mai aşteptăm până când se întăreşte betonul", ne-a informat primarul Virgil Baciu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
