Walter Stegner lansează o ipoteză istorică interesantă: paftaua lui Vlaicu Vodă a fost lucrată în atelierele meşterilor braşoveni!
Cetăţeanul de Onoare al municipiului Curtea de Argeş, "neamţul cu suflet de român", a obţinut acest titlu pe merit, ca urmare a faptelor sale de sprijinire a instituţiilor locale de cultură. Dintre acestea, Muzeul Municipal a fost - de-a lungul anilor - principalul beneficiar al donaţiilor şi sponsorizărilor sale. Una dintre cele mai reprezentative este cea prin care a dotat cu o poartă nouă intrarea în complexul fostei Curţi Domneşti, confecţionată din lemn masiv, sculptat. Mai nou, Walter Stegner a strâns legăturile cu Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, căreia i-a făcut - de asemenea - câteva donaţii interesante. Preocupat de istoria acestor meleaguri, în periplurile sale prin lume, acesta a achiziţionat documente vechi, hărţi, albume şi tot felul de obiecte care aveau legătură cu trecutul Curţii de Argeş, pe care le-a pus la dispoziţia instituţiilor laice sau religioase.
În această perioadă, Walter Stegner a revenit la Curtea de Argeş şi a donat Muzeului Municipal un obiect vechi, extrem de interesant. Gabriel Moisescu, unul dintre cei mai bine pregătiţi slujitori ai aşezământului, care a primit obiectul, ne-a declarat: "Personal bănuiesc că este vorba despre o afumătoare, confecţionată artizanal, cu mare talent, din lemn şi metal. Am fotografiat obiectul şi am trimis pozele la specialiştii de la Bucureşti, pentru a le stârni curiozitatea şi a încerca astfel să aflăm la ce anume a servit şi mai ales din ce perioadă datează".
Semnatarul acestor rânduri a avut o discuţie interesantă cu Walter Stegner care, pe baza unor documente vechi, a lansat ipoteza că paftaua descoperită în anul 1920 într-un mormânt al voievozilor din dinastia Basarabilor, de către arheologii conduşi de către istoricul Virgil Drăghiceanu, ar fi fost confecţionată în atelierele de la Braşov, şi nu în cele de la Veneţia sau din vestul Europei! Deci, meşterii de pe meleagurile mioritice au produs bijuteria demnă de un cap încoronat, şi nu orfevrierii din străinătate... Despre respectivul mormânt s-au emis mai multe opinii, potrivit cărora ar fi slujit drept loc de odihnă veşnică fie pentru Basarab I, Întemeietorul, fie pentru nepoţii săi, Vladislav I (Vlaicu Vodă) sau Radu I. Scheletul descoperit în acel mormânt princiar în naosul Bisericii Domneşti era îmbrăcat într-o tunică purpurie, strânsă pe corp şi lungă până la jumătatea femurului, destul de deteriorată de trecerea timpului. Veşmântul era cusut cu fir aurit, împodobit cu mărgăritare (mai ales la mâneci şi coate) şi închis în faţă cu 30 nasturi din aur smălţuiţi cu verde (culoarea Basarabilor). Aceştia aveau pe bumbi stema dinastiei conducătoare din Ţara Românească. Pe mijloc, scheletul avea o centură din piele căptuşită cu catifea, ornată cu fir şi mărgăritare dispuse în romburi, cu steluţe de aur în colţuri. Aceasta se închidea cu o pafta din aur foarte interesantă prin lucrătura de artă a meşterilor, care reprezenta un castel în miniatură, în mijlocul căruia se afla o lebădă cu cap de femeie. Acest obiect i-a tras atenţia lui Walter Stegner care, pe baza unor atente studii făcute pe obiecte de acest gen realizate în secolul XIV la Braşov, a descoperit similitudini ce l-au determinat să emită ipoteza amintită. "Eu n-am avut ocazia să văd obiectul în sine, dar cred că dl. Stegner poate avea dreptate în susţinerile sale. Pe baza documentelor pe care mi le-a prezentat, dar şi a celor pe care le-am studiat personal, consider că n-ar fi exclus ca paftaua respectivă să fi fost confecţionată într-adevăr la Braşov, unde se ştie că în a doua jumătate a secolului al XIV-lea au venit câţiva meşteri din Luxemburg şi din alte ţări vest-europene. În burgul transilvan, puternic centru comercial şi de producere a unor bunuri cu mare căutare în epocă, au găsit mediul propice nu numai pentru a-şi dezvolta afaceri profitabile, dar şi pieţe de desfacere mai mult decât promiţătoare. Ipoteza lansată de către dl. Walter Stegner merită să fie studiată de istoricii care au mai multe surse documentare la îndemână decât noi, cei de la Curtea de Argeş", a concluzionat Gabriel Moisescu.
După cum spuneam, acea pafta a Basarabilor se bănuieşte că i-ar fi aparţinut lui Vlaicu Vodă. De aceea se cuvine să-i facem acestui voievod o scurtă prezentare. Acesta a fost fiul lui Nicolae Alexandru şi al Doamnei Klara Dobokay (pentru care tatăl său, Nicolae Alexandru, a clădit o biserică de rit catolic la Sân Nicoară). Născut probabil prin 1325, i-a urmat părintelui său la tron, domnind între 1364 şi 1377. Relaţiile cu curtea regelui maghiar Ludovic I au fost când încordate, ajungându-se şi la lupte directe în care oştile maghiare au fost înfrânte ca la Posada, pe vremea bunicului Basarab I, în 1330, când relaxate. Dar după ce a acceptat suzeranitatea (formală) a Curţii de la Buda, Vlaicu Vodă a primit ca feude ţinuturile Amlaşului, Făgăraşului şi Severinului. Voievodul acesta a bătut monedă din argint, pe modelul ducaţilor veneţieni, şi în 20 ianuarie 1368 acorda privilegii negustorilor braşoveni, stabilind ca vama percepută, tricesima, să reprezinte a treizecea parte din valoarea mărfurilor aduse spre comercializare în Ţara Românească. Relaţiile sale cu burgul transilvan au fost destul de fructuoase, mai ales că în atelierele de peste munţi se realizau arme mult căutate în acea perioadă de veşnice războaie. Este destul să spunem că mărturiile vremii subliniau faptul că oţelurile de Braşov le concurau în această parte a Europei pe cele de Damasc sau de Toledo!... Aceste legături vin în sprijinul ipotezei lansate de Walter Stegner. Să mai notăm că Vlaicu Vodă a fost cel care a avut primele ciocniri directe cu turcii sultanului Murad I, care se anunţau a fi viitorul coşmar al creştinătăţii. El a fost urmat la tron de fratele său, Radu I, care în accepţiunea populară este numit şi Negru Vodă. Acesta a continuat politica lui Vlaicu, domnind până în 1383 sau 1384. Urmaşi i-au fost fiii - Dan I (1384-1386) şi Mircea cel Bătrân (1386-1418).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
