Eforturi pentru buna gestionare a serviciilor de apă şi canalizare la Domneşti, Corbi şi Pietroşani

Primarul domnişan Gabriel Zăvoianu ne-a informat că în această perioadă, pe lângă lucrările de investiţii aflate în derulare, se depun eforturi serioase din partea administraţiilor publice locale din cele trei comune amintite pentru rezolvarea problemei asigurării serviciilor de apă şi canalizare. După cum se ştie, alimentarea cu apă s-a realizat pe un proiect comun, lansat cu aproximativ 14-15 ani în urmă, pe vremea guvernării lui Tăriceanu. După retragerea Nucşoarei din proiect, au rămas celelalte trei, care s-au trezit în faţa unei probleme greu de rezolvat după ce nu s-a prezentat vreun operator specializat căruia să i se delege legal amintitul serviciu. Faptul în sine a impus înfiinţarea unui serviciu propriu, care este destul de costisitor, astfel că s-a ajuns la soluţia constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Apă şi Canal Valea Doamnei, astfel încât costurile noului serviciu de utilitate publică să fie împărţite între cele administraţiile publice locale de la Corbi, Domneşti şi Pietroşani. "Practic, noi am parcurs paşii legali şi săptămâna aceasta vom convoca o şedinţă a A.D.I. pentru a stabili strategia de urmat pentru finalizarea eforturilor de înfiinţare a acestui serviciu. Mai sunt de luat câteva avize, inclusiv de la Consiliul Concurenţei, după care sperăm să avem dosarul complet pentru a-i legaliza funcţionarea. Personal îmi doresc ca această firmă comună să dispună de un capital social de pornire de 150.000 lei, pentru a putea demara activitatea sub cele mai bune auspicii cu specialişti angajaţi şi cu dotarea corespunzătoare. Şi pentru că tot am abordat acest aspect, ţin să adresez cele mai sincere mulţumiri d-lui dr. Marian Hiru, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care ne-a pus la dispoziţie prin donaţie o fostă autosanitară marca Fiat Ducato, scoasă din uz, care va sta la baza dotărilor pentru noul nostru serviciu!", ne-a declarat primarul Gabriel Zăvoianu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
