Pregătiri de iarnă, la Şuici

Pe Valea Topologului, în urmă cu câteva zile au căzut primele brume de toamnă. Bunii gospodari n-au fost luaţi prin surprindere şi-şi protejaseră culturile de legume cu folii din plastic şi acum dau zor să adune restul bucatelor şi fructelor din grădini. Şeful administraţiei publice locale, Constantin Şerban, ne-a informat că în aceste zile se finalizează reparaţiile la drumurile din comună, cu bani de la bugetul propriu şi, de asemenea, aprovizionarea cu lemne pentru încălzirea instituţiilor publice în timpul sezonului rece: "De acum, ne putem aştepta la mari surprize din parte vremii. Iarna poate să ne bată la uşă în orice moment! Aprovizionarea cu combustibil lemnos pentru unităţile şcolare s-a realizat şi acum ne concentrăm şi pe asigurarea necesarului pentru primărie. S-au făcut marcările de arbori şi pentru vânzarea către populaţie şi ne străduim să fim cât mai bine pregătiţi pentru ceea ce urmează".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
