Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 12:16

La Curtea de Argeş, SPPTO este, deocamdată, singurul care a depus Raport de activitate în anul 2019!

După cum este deja ştiut, serviciile publice din subordinea Unităţilor Administrativ Teritoriale au obligaţia legală de a depune rapoarte de activitate, deoarece sunt finanţate din taxele şi impozitele percepute de la cetăţenii în slujba cărora se află. Datoria de serviciu amintită a fost stabilită în spiritul transparenţei decizionale impusă de prevederile legilor în vigoare. Ea a fost asumată de către şefii serviciilor din cadrul Primăriei Municipale, dovadă fiind faptul că anul trecut au depus asemenea rapoarte privitoare la activitatea din 2017 Direcţia de Asistenţă Socială, condusă de către Mariana Moise, Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanei (Melania Zarioiu), Serviciul Public de Gospodărie Comunală (Ioan Ghiţă) şi Serviciul Public Pieţe, Târguri şi Oboare (Marin Florea). Acestora li s-au adăugat cele depuse de către firmele din subordinea municipalităţii, respectiv Salubritate Publică Urbană S.R.L., condusă de către directorul Cătălin Gabriel Nastea şi S.C. AQUATERM AG 98 S.A., care-l avea la "cârmă" pe Gabriel Nastea, în perioada ce făcea obiectul raportării.
Anul acesta, până în prezent, pe site-ul Primăriei Curtea de Argeş a fost postat numai Raportul de activitate al SPPTO pentru 2018. Cu puţină exagerare sau răutate, s-ar putea spune că la celelalte n-a existat activitate, câtă vreme nu este evidenţiată! Din documentul depus şi semnat de către directorul Marin Florea aflăm că serviciul pe care-l conduce are 13 angajaţi - un şef, un tehnician contabil, 5 casieri (unul central şi patru de tură), plus 6 persoane angajate pentru întreţinerea curăţeniei din aria de activitate, respectiv din Piaţa Centrală, Piaţa Posada şi Piaţa Ivancea şi cele două târguri - second-hand şi de cereale. Dincolo de asigurarea funcţionării acestor obiective, una dintre marile realizări evidenţiate pentru anul 2018 de către directorul Florea a fost Planul de intervenţii la incendii din cele 3 pieţe, urmând ca anul acesta să fie definitivat şi cel pentru Hala de Carne, din Piaţa Centrală. Veniturile estimate pentru anul 2018 au fost de 690.000 lei, iar încasările realizate efectiv au însumat 695.544 lei. Numai că majorarea cheltuielilor de întreţinere a condus la o depăşire a veniturilor cu circa 20.000 lei, se evidenţiază în amintitul raport. Din acest document pus la dispoziţie publică în scopul bunei informări a cetăţenilor şi a realizării transparenţei în administraţia publică locală mai aflăm că SPPTO şi-a propus pentru anul în curs încasări care să totalizeze 720.000 lei, deci un plus de 30.000 lei faţă de prevederile din 2018. Să sperăm că obiectivul va fi depăşit, astfel încât, coroborat cu o mai bună organizare a muncii, să se recupereze şi deficitul de anul trecut!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It