Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 14 august 2026 08:00

Şerban nu vrea să fie mai cu moţ decât ceilalţi consilieri municipali!

Aceasta este singura concluzie logică desprinsă din faptul că, până în prezent, pe site-ul Primăriei Curtea de Argeş nu apare vreun raport de activitate al vreunuia dintre aleşii locali aflaţi în mandat. Anul trecut, Ion Şerban, unul dintre cei cu vechimea cea mai mare, care este - alături de primarul Constantin Panţurescu - nelipsit din legislativele municipale începând din anul 2000, a fost singurul dintre cei 19 care şi-a îndeplinit această obligaţie legală. Raportul depus a fost deosebit de cuprinzător, evidenţiind activitatea pe care o depusese în Consiliul Local în cursul anului 2017, justificându-şi astfel şi indemnizaţia pe care o încasase lunar. Ceilalţi colegi "au strâns din piele" - cum se spune - şi n-au manifestat nici măcar intenţia de a se conforma prevederilor unei legi care stabileşte o obligativitate, dar nu şi sancţiuni pentru încălcare. Acestea, dacă am trăi într-o societate normală, condusă după legi clare prin care să se impună civilizaţia, şi nu în cea balcanico-levantină în care ne bălăcim, ar putea merge de la returnarea sumelor deloc neglijabile încasate lunar de către onorabilii noştri aleşi, până la interdicţia de a mai candida pentru o perioadă de timp la un nou mandat!
Revenind la chestiune, s-ar putea spune că asupra lui Şerban au avut efect persiflările colegilor din legislativ, convingându-l să se alinieze la comoditea pe cale de generalizare, dacă tot "merge şi-aşa", astfel că n-a mai depus nici el acel raport de activitate pentru anul 2018! Ceea ce este oarecum hilar este faptul că, în repetate rânduri, consilierii locali au solicitat primarului Constantin Panţurescu rapoarte de activitate din partea şefilor de servicii şi de firme aflate în subordinea municipalităţii! Fără alte comentarii - deocamdată - constatăm că oamenii care iau decizii privind gospodărirea averii comunităţii încalcă legea fără teamă. Însă situaţia se poate schimba radical atunci când în cauză ar fi alegătorul de rând pe care dumnealor îl sfidează prin simplul fapt că nu respectă prevederile legilor în vigoare. Însă dacă anonimul cetăţean X poate fi sancţionat dur pentru orice tentativă de "a călca strâmb", se pare că aleşii lui beneficiază chiar şi la nivelul de bază de o imunitate arogată! În aceste condiţii, se impune o întrebare, care nu poate rămâne doar retorică: de ce am mai alege noi astfel de oameni în 2020?!?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It