La Domneşti se va colecta gunoiul în zilele de luni!

Primarul Gabriel Zăvoianu ne-a informat că, după o discuţie purtată cu reprezentanţii de la FINANCIAR URBAN, s-a convenit ca ziua de colectare a gunoiului să fie - începând din data de 7 octombrie - lunea, şi nu sâmbăta ca până acum. "Faptul că am reuşit această înţelegere cu operatorul ecxlusiv de salubritate ne ajută în sensul că putem să monitorizăm colectarea cu angajaţii noştri, pentru a eficientiza activitatea. Practic, sâmbăta, dumnealor erau liberi şi era oarecum peste mână, deoarece noi nu avem temei legal pentru plata orelor suplimentare, iar dacă le ofeream zile libere, generam probleme în activitatea proprie. Acum putem să ne liniştim cel puţin pe partea asta. La Domneşti avem 1.300 gospodării înregistrate, din care circa 900 sunt locuite permanent şi au contracte pentru colectarea gunoiului. În ciuda eforturilor depuse de către angajaţii noştri pe linia informării cetăţenilor ca să nu mai dea la gunoi şi alte lucruri decât resturi menajere sau pe cele reciclabile, avem încă depăşiri la cantităţi şi întârzieri la plata operatorului, pe care sperăm să le achităm în perioada următoare", a declarat primarul domnişan.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
