Curs de sănătate mintală, pentru pensionari

Zilele trecute, la Centrul pentru Recreerea Pensionarilor din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Curtea de Argeş (director, Mariana Moise) s-a derulat un proiect sub genericul "Ziua mondială a sănătăţii mintale". Activitatea a fost pregătită şi susţinută de Luiza Elena Tron, psiholog stagiar din partea D.A.S. şi Roxana Andrei, asistent medical generalist care profesează la acest centru. Desigur, grupul-ţintă a fost constituit din beneficiarii pensionari, iar principalul obiectiv al activităţii a fost identificarea paşilor de urmat pentru îmbunătăţirea sănătăţii mintale. Astfel, printre sfaturile oferite participanţilor s-au regăsit şi următoarele: "Rămâi conectat la cei din jur!"; "Fii activ!"; "Observă!"; "Învaţă!" şi "Fă o faptă bună!". Totodată, a fost evidenţiată şi importanţa participării la toate activităţile organizate în cadrul centrului, fiindcă acestea contribuie la o mai bună dispoziţie. La final, beneficiarii au fost surprinşi cu întrebări-capcană, ghicitori şi proverbe, pentru crearea unei atmosfere plăcute.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
