Primarul Panţurescu a elogiat personalul care lucrează pentru finanţarea proiectelor

Şeful administraţiei municipale din Curtea de Argeş a ţinut să aducă laude şi mulţumiri personalului care lucrează la întocmirea proiectelor cu care s-au atras considerabile investiţii financiare în cursul mandatului său. Dumnealui le-a vorbit consilierilor locali prezenţi la ultima şedinţă convocată "de îndată", despre contribuţia decisivă a "celor trei fete" care au lucrat şi la proiectul de mobilitate urbană, ce vizează o finanţare de 990.000 euro, pe care le-a elogiat pentru abnegaţia dovedită prin lucrul peste program şi chiar în zilele de weekend, care - legal - sunt libere. Deşi n-a făcut nominalizări, considerând probabil că aleşii urbei ştiau despre cine făcea vorbire, Constantin Panţurescu n-a uitat - ca un creştin ce este - să concluzioneze cu "Să le de Dumnezeu sănătate!". De reţinut ar fi faptul că n-a existat vreo remarcă răutăcioasă din partea vreunui consilier local, indiferent dacă făcea parte din grupul puterii ori al opoziţiei, semn că profesionalismul dublat de muncă se bucură de respectul cuvenit. Ceea ce - trebuie să recunoaştem - este o atitudine cât se poate de corectă!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
