Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 14:06

Ziua Armatei Române, celebrată la Cimitirul Eroilor din Curtea de Argeş

An de an, la 25 octombrie este marcată Ziua Armatei Române. În 1944, la această dată, teritoriului României era eliberat de sub ocupaţie hortysto-fascistă, cu jertfa a mii de vieţi. Momentul nu a însemnat şi încetarea luptelor duse, alături de puterile Naţiunilor Unite, pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, până la victoria finală. În zilele noastre, Armata participă cu efective la diverse misiuni internaţionale de combatere a terorismului, de sprijinire a păcii sau umanitare, majoritatea aflate sub egida NATO, al cărei membru România este din 2004. În vara anului 1940, integritatea teritorială a fost grav afectată, refacerea ei fiind principala misiune a forţelor militare româneşti în perioada ulterioară. Într-o primă fază, România a luptat, de la 22 iunie 1941, alături de Germania, pentru ca, după 23 august 1944, să acţioneze în cadrul Naţiunilor Unite. Obiectivul în această etapă l-a constituit refacerea graniţei de apus, aşa cum o configuraseră deciziile adoptate de Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920), anularea Diktatului de la Viena din 30 august 1940, prin care circa 43.000 de km pătraţi erau transferaţi Ungariei hortyste de către Germania şi Italia. El a fost materializat la 25 octombrie 1944, când trupele române, în colaborare cu cele sovietice, au eliberat oraşele Carei şi Satu Mare, ultimele localităţi din vestul ţării aflate sub stăpânire hitleristo-hortystă. În amintirea acestor fapte de arme, autorităţile de la Bucureşti au instituit, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, data de 25 Octombrie ca zi de omagiere a Armatei. Eliberarea teritoriului naţional a fost obţinută prin lupta şi jertfa a 525.702 militari români, din care 58.330 au fost ucişi, răniţi sau daţi dispăruţi. Trebuie spus că eliberarea teritoriului nu a încheiat efortul de război românesc. Armata Română a continuat, apoi, să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la victoria consacrată prin actele de capitulare ale Germaniei din 8/9 mai 1945, ce au marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa. Ziua de 25 octombrie este, prin urmare, una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care poporul român îşi omagiază Armata, faptele ei de arme din trecutul mai depărtat şi mai apropiat, pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie!
Vineri, în Garnizoana Curtea de Argeş au avut loc manifestări specifice, dedicate Zilei Armatei României. Întreaga activitate s-a desfăşurat la Cimitirul Eroilor, acolo unde programul a debutat la ora 12.00 cu prezentarea onorului, trecerea în revistă a detaşamentului şi intonarea Imnului Naţional. A urmat oficierea serviciului religios, prin participarea unui sobor de preoţi din cadrul Protoieriei Curtea de Argeş. Imediat după s-a dat citire mesajului transmis de către ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului: "Ziua de 25 octombrie a fiecărui an este o sărbătoare încărcată de emoţie sfântă pentru toată suflarea în care aducem cinstirea cuvenită Armatei Române pentru eroismul şi jertfa prin care de-a lungul istoriei, oastea română şi-a îngemănat faptele de vitejie cu soarta neamului românesc, dar şi o zi de mare bucurie pentru toate realizările militarilor români de pretutindeni. Binecuvântat şi vrednic de toată lauda este a cinsti pomenirea eroilor ostaşi români care, însufleţiţi de credinţă şi nădejde puternică, s-au săvârşit pentru neatârnarea şi binele poporului român dobândind de la milostivul Dumnezeu pacea şi odihna divină, împărtăşindu-se astfel de lumina cea dumnezeiască. Biserica străbună îi pomeneşte şi cinsteşte pe eroi şi aduce prinos de recunoştinţă Oştirii Române, deoarece împreună şi-au împletit întotdeauna istoria, ducând aceeaşi luptă. Cu prilejul prăznuirii Zilei Armatei, binecuvântam pe cei care stau de veghe şi apără România de vrăjmaşi şi dorim în rugăciune pace şi bucurie, sănătate deplină şi mult ajutor ceresc. La mulţi ani Oştirii Române şi veşnică cinstire şi pomenire nemuritorilor eroi ai neamului românesc!". A venit rândul primarului municipiului Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu, să ia cuvântul în faţa participanţilor. Acesta a dorit să sublinieze faptul că Ziua Armatei a fost, este şi va fi mereu şi Ziua soldaţilor români, aceia care-şi apără patria cu preţul vieţii şi pentru care poartă un deosebit respect. "Data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost şi sunt în slujba ei. Toate acestea pun în evidenţă faptul că această sărbătoare este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istorice a poporului nostru de obiectivele şi sentimentele Armatei României care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naţionale: unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială! Cine nu a fost soldat va înţelege mai greu ce mare povară porţi pe umeri, precum şi unicitatea şi singurătatea soldatului aflat în misiune. Sărbătorile sunt pentru oameni, iar omul-soldat are astăzi bucuria de a fi omagiat aşa cum merită de întreaga ţară. La această măreaţă zi, se cuvine ca militarilor activi, în rezervă sau în retragere să le urăm <<La mulţi ani!>> din inimă, iar eroilor neamului şi veteranilor de război - care au trecut prin vitregiile războaielor - celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea, unitatea şi integritatea României, să le aducem un pios omagiu şi să le transmitem gânduri de recunoştinţă veşnică! Aşa să ne ajute Dumnezeu!" La finalul alocuţiunilor, comandantul Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada", lt. col. Antonio Daniel Alexe, pe lângă urările prilejuite de această zi, i-a amintit şi pe cei 5 soldaţi ai unităţii militare din urbea noastră care şi-au pierdut viaţa în teatrele de război. "După cum foarte bine cunoaşteţi, fizionomia conflictelor armate s-a schimbat, în sensul că nu se mai poartă războaie pe fronturi delimitate de graniţele statale sau formele tari din teren. Conflictele armatei actuale au un caracter discontinuu şi, totodată, asimetric, ce au ca centru de greutate populaţia locală sau anumite obiective care pot fi de ordin politic, economic sau militar. În Afganistan, militarii acestei urbe s-au confruntat cu un inamic care a acţionat asimetric prin amplasarea de dispozitive explozive şi atacuri sinucigaşe ce aveau ca scop atât provocarea de pierderi omeneşti, cât şi de a pune sub semnul întrebării posibilitatea guvernului de a menţine un climat de securitate. Prin misiunile îndeplinite, militarii batalionului pe care am onoarea să-l comand au răspuns angajamentelor asumate prin aderarea României la NATO. Totodată, aş dori să-i amintesc pe cei 5 colegi ai noştri din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte căzuţi la datorie: sublocotenenţii post-mortem Aurelian Marcu, Florin Bădiceanu, Valerică Leu, Dan Ciubotaru şi Paul Caracudă. De asemenea, aş dori să mulţumesc celor care sunteţi astăzi alături de noi şi să le urez tuturor celor care au îmbrăcat sau îmbracă astăzi haina militară, un călduros <<La mulţi ani!>>".
La final, la Monumentul Eroilor căzuţi în luptă, alături de vânătorii de munte au depus coroane de flori reprezentanţii administraţiei locale, ai unităţilor de învăţământ, membrii organizaţiilor PSD şi PNL Curtea de Argeş (în frunte cu primarul Panţurescu şi viceprimarul Gabriel Jubleanu, respectiv cu liderul liberal Cristian Mitrofan şi colegii săi), cei ai Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, ISU, Jandarmeriei şi reprezentanţii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere. Seria de manifestări s-a încheiat la ora 13.00 cu defilarea Gărzii de Onoare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It