Primarul Panţurescu a premiat familia Neamţu pentru o convieţuire exemplară de 50 ani

Consiliul Local Curtea de Argeş a aprobat în şedinţa ordinară din data de 29 octombrie un proiect de hotărâre pentru conferirea a două diplome de recunoştinţă pentru familii care împliniseră o jumătate de secol de viaţă exemplară pentru familiile mai tinere. Şeful administraţiei municipale, primarul Constantin Panţurescu, a ţinut ca dumnealui să efectueze prima premiere pentru Silvia şi Ion Neamţu, de pe Aleea Trandafirilor. Diploma şi tradiţionalul buchet de flori au fost înmânate fostului director de la Regia Autonomă GOSARG, transformată în AQUATERM, care s-a pensionat în vara anului 2002. Cum familia Ana şi Tică Vasile n-a avut vreun reprezentant în sală, însemnele au rămas la Călin Budan, secretarul legislativului municipal, urmând ca angajaţii de la Direcţia de Asistenţă Socială condusă de către Mariana Moise să le ducă la domiciliul de pe Aleea Castanilor. De reţinut ar fi faptul că ambele familii pot beneficia şi de premii băneşti în sumă de câte 200 lei, pe baza unor cereri depuse la amintita direcţie. Familiilor Neamţu şi Tică, precum şi celor aflate în situaţia dumnealor, le dorim cu sinceritate şi căldură sufletească "La Mulţi Ani!" şi le urăm "Casă de Piatră!".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
