Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 15:17

Preţul apei se păstrează încă 3 luni de zile - "La Valea Iaşului se fură apă la greu!"

Această concluzie a fost formulată de către consilierul local Constantin Ştefănescu în timpul şedinţei din 31 octombrie, la dezbaterea proiectului de prelungire a termenului de valabilitate a preţului la apă perceput de la abonaţii din localitate de către societatea care gestionează acum serviciile specializate din domeniul distribuţiei de apă şi a canalizării menajere. După cum se ştie, de la 1 iulie, AQUATERM n-a mai putut presta aceste servicii şi prin HCL nr. 69/26.07.2019 s-a stabilit ca acesta să fie de 9,22 lei/mc. Primarul Nicolae Barbu a propus prelungirea acestui termen cu încă 90 de zile, practic până la sfârşitul acestui an, motiv pentru care a promovat un proiect de hotărâre în acest sens. În argumentarea de susţinere, acesta a punctat câteva aspecte esenţiale ale problemei cu care s-au confruntat edilii locali după ce AQUATERM a anunţat că nu mai poate gira respectivele servicii în urma unei decizii impuse de forurile superioare. Cu chiu, cu vai, după repetate încercări, s-a ajuns la o finalitate acceptabilă, prin care licitaţia de încredinţare a lor a fost câştigată de o firmă specializată argeşeană. Altfel, costurile înfiinţării unui serviciu propriu autorizat, precum şi ale funcţionării acestuia ar fi pus o presiune şi mai mare pe bugetul local.
"Am traversat o perioadă grea între iulie şi septembrie şi datorită unor diversiuni care au creat tensiuni. Acum lucrurile s-au mai liniştit şi beneficiarii acestor servicii s-au convins că preţul lor nu este de 12,46 lei/mc, ci de 9,22 lei şi că de la 1 ianuarie 2020, costurile apei noastre vor fi mai mari cu doar 0,47 lei/mc faţă de cele de la Curtea de Argeş, unde trebuie să se majoreze costurile serviciilor, conform angajamentului Consiliului Local. Personal le-am explicat oamenilor cum stă treaba la noi, cum s-au stabilit aceste preţuri ce sunt impuse şi de costurile cu energia consumată de pompe atât la alimentarea cu apă, cât şi la canalizare. Nu mai iau în calcul avariile de apă sau colmatările din reţeaua de canalizare, cum s-a întâmplat recent la Cerbureni, în zona Dr. Oetker... Foarte adevărat, acum este aproape dublu faţă de cel din Curtea de Argeş. Diferenţele vor scădea semnificativ în perioada următoare şi preţul va tinde spre cel din municipiu după finalizarea branşărilor la reţeaua de canalizare din zona Valea Iaşului-Ungureni, deoarece vor creşte încasările. Solicit această prelungire de valabilitate a preţului deoarece firma care asigură serviciile la noi încă nu l-a avizat la ANRSC, deoarece nu ştia sigur dacă va rămâne sau va pleca. Şi asta întrucât în aceste prime trei luni ale colaborării noastre s-a constatat că estimările iniţiale ale consumurilor a fost eronată, căci ele au fost mult mai mari. Diferenţa dintre apa livrată şi cea facturată este semnificativă. Noi avem reţele de apă în lungime de 47 km şi de canalizare de 25 km, cu o sumedenie de vane, cămine, branşamente individuale de 300 sau 400 m, incluzând şi 4 staţii de pompare care au fost refăcute pentru a corespunde normelor de mediu. Nu ştiu sigur, dar cred că este posibil să depăşească lungimea celor din Curtea de Argeş...", a spus primarul Barbu.

Furturile determină costuri de "apă grea"!

Aceasta a fost concluzia consilierului local Ştefănescu, cel care apreciat decizia primarului de a oferi posibilitatea de angajare pentru 3 localnici la aceste servicii, dar a atras atenţia asupra sustragerilor de apă prin metode "speciale", dar şi prin false plăţi la pauşal: "În consecinţă, vrem situaţii cu neregulile constatate în teren de persoanalul de specialitate, pentru a se aplica măsurile legale de recuperare a pagubelor produse. Nu trebuie să ignorăm nici cazurile în care avem datornici cu sume mai mari de 700 sau 800 lei la plata acestor servicii, şi mă refer la cei ce au ocolit plata de fiecare dată. Fac aceste afirmaţii deoarece dacă ne vom încadra în prevederile legii, vom diminua foarte mult costurile pentru abonaţii care-şi onorează corect obligaţiile de plată a serviciilor de care beneficiază!"
Dacă preşedintele de şedinţă Emil Gorunescu a constatat că "AQUATERM n-a oprit furnizarea apei către datornici, aşa cum procedează furnizorii de electricitate, ce nu au cazuri de datornici", Vasile Ungureanu şi-a exprimat alte nemulţumiri: "Voiam să fie prezent în acestă şedinţă şi un reprezentant al firmei ce furnizează aceste servicii, ca să ne explice cum stă treaba la ora actuală şi ce aşteaptă de la noi, ca să ştim ce anume avem de făcut în perioada următoare. Este foarte bine că au decis să rămână, dar este rău că ne tratează cu spatele!" Poziţia sa a fost susţinută şi de către viceprimarul Cristian Enescu, care a pledat pentru optimizarea relaţiei dintre administraţie şi firma în cauză pentru instituirea unei bune colaborări bazate pe extinderi de reţele de canalizare în zonele ce permit reducerea cheltuielilor, deoarece nu necesită pompe, nominalizând Cerburenii şi punctul "La Brazi". Totodată, a exprimat dorinţa de a li se comunica date concrete privind consumurile, facturările şi încasările de la abonaţi. Şi n-a ezitat să şocheze prin afirmaţia că au fost zeci, dacă nu sute de cazuri de gospodării care au beneficiat de alimentare cu apă fără ca titularii acestora să deţină contracte de furnizare şi să plătească vreun leu pentru consumuri!

"N-am plătit de la primărie sustragerile de apă!..."

Primarul Nicolae Barbu a ţinut să dezmintă afirmaţiile potrivit cărora s-ar fi plătit de la bugetul local furturile de apă acuzate de către consilierul Ştefănescu: "În perioada 2009-2019 n-am plătit sustrageri de apă din reţeaua noastră, ci consumurile dintr-un sistem prost gestionat de către AQUATERM! Îi vom invita pe reprezentanţii firmei la o discuţie lămuritoare cu dvs., aşa cum a propus colegul Gorunescu. După cum ştiţi, la rectificarea de buget de acum am primit de la Consiliul Judeţean suma de 83.000 lei, care nu era bugetată şi ne va servi pentru acoperirea costurilor celor 4 cămine şi 5 apometre destinate măsurării apei livrate în reţelele noastre de alimentare. Iniţial, preţul apei s-a stabilit pentru un consum estimat la 10.000 mc lunar, dar acesta a fost dublu în lunile de vară. În plus, pe baza abonamentelor anterioare, AQUATERM a încasat sume în avans de la abonaţi pe baza unor consumuri estimate şi după data de 1 iulie. Foarte adevărat, firma de la Curtea de Argeş avea datornici cu sume de până la 2.000 lei... Cei care au plătit anticipat trebuie să-şi rezolve problema cu cei care au încasat banii". Propunerea sa finală de prelungire a valabilităţii preţului la apă a fost agreată de 8 dintre cei 10 consilieri locali prezenţi, care au votat proiectul de hotărâre - viceprimarul Cristian Enescu, prof. dr. Andrei Grigorescu, Emil Gorunescu, Valeriu Sandu, Gheorghe Sorescu (de la PNL), Constantin Ştefănescu (ALDE), Vasile Ungureanu (PMP) şi Gheorghe Niţă (PSD) - în timp ce Marius Constantin Bărbulescu şi Vasile Gheorghiu (PSD) s-au abţinut.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It