Sală de sport şcolară cu 120 locuri, la Corbi!

De curând, administraţia publică locală a predat prin protocol către Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice o suprafaţă de teren pe care Compania Naţională de Investiţii va realiza obiectivul "Sală de sport şcolară în punctul Zăvoi-Frasini, din comuna Corbi, judeţul Argeş". Primarul Virgil Baciu ne-a dat amănunte despre investiţia pentru care s-a obţinut finanţare guvernamentală: "Noi am fructificat oportunitatea ivită, am depus cererea însoţită de documentaţia specificată şi acum ne bucurăm că vom dota localitatea cu o sală de sport care era foarte necesară pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor noştri. Acum am predat terenul în suprafaţă de 2.397 mp, dintr-un total de 12.545 mp, pe care se va construi obiectivul, pe care-l vom primi la cheie împreună cu terenul respectiv după încheierea lucrărilor. Licitaţia pentru selectarea constructorului, proiectarea şi execuţia lucrărilor privesc Compania Naţională de Investiţii, iar costurile sunt suportate din fonduri guvernamentale, nu de la bugetul local. În momentul în care comunitatea locală va intra în posesia sălii de sport, dotarea de care dispunem acum se va îmbogăţi, căci pe lângă cele 4 terenuri multifuncţionale, respectiv cele din Corbi, Corbşori şi Stăneşti plus unul particular, ce se pot folosi în afara sezonului rece, vom avea şi un teren ce se va putea utiliza iarna de către copiii noştri pe care-i vrem crescuţi sănătoşi atât la trup, cât şi la minte. Iar la noi, de când cu acest Fenomen Halep, sunt tot mai mulţi cei atraşi de tenis, ca să nu mai spun de amatorii de fotbal, mai ales că echipa comunei este pe primul loc în seria sa. Şi apropo de fotbal, ţin să vă spun că am încercat să obţinem finanţare şi pentru stadion, însă nu ne încadram în condiţiile restrictive ce ţineau de suprafaţă şi nu numai pentru obţinerea licenţierii pentru categorii superioare, aşa că deocamdată trebuie să batem pasul pe loc. Dar ne bucură faptul că am reuşit cu sala şi aşteptăm cu încredere ca unii dintre copiii noştri să performeze în sport".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
