Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 15:13

Rugăciune şi parastas pentru Regele Mihai I

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, alături de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia, vor lua parte sâmbătă, 23 noiembrie, la parastasul Regelui Mihai I al României, la împlinirea a doi ani de la trecerea la cele veşnice. Serviciul religios va avea loc la ora 12.00, la căpătâiul monarhului, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale. Rugăciunea de la mormânt se va desfăşura privat, doar în prezenţa Familiei Regale. Toţi cei care doresc să ia parte la acest eveniment sunt bineveniţi. Accesul publicului va fi permis în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş, iar după ceremonie, în Pridvor, unde vor putea fi depuse flori la mormânt. Reamintim că Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 ani. Pe 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It