Ministerul Lucrărilor Publice implementează Registrul electronic

Începând din data de 28 noiembrie, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) pune la dispoziţia celor interesaţi Registrul electronic, prin care poate fi urmărit traseul solicitărilor sau proiectelor depuse la minister. "Buna guvernare se face transparent şi eficient, aşa că transparentizarea, digitalizarea, debirocratizarea şi descentralizarea administraţiei publice sunt câteva dintre priorităţile mele. Iată că astăzi, la trei săptămâni de la preluarea mandatului de ministru, am simplificat lucrurile implementând Registrul electronic, prin care pot fi urmărite traseul solicitărilor făcute şi stadiul în care se află acestea! Cetăţenii nu mai trebuie să vină până în Bucureşti sau să dea telefoane la minister ca să afle în ce stadiu sunt proiectele depuse!", a precizat Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. Fiecare beneficiar care a depus o solicitare în cadrul ministerului poate verifica stadiul documentului depus, accesând secţiunea "VERIFICĂ STADIU DOCUMENT" - https://cauta.mdrap.ro/, de pe site-ul ministerului şi introducând numele solicitantului/denumirea instituţiei, numărul de înregistrare al expeditorului, precum şi numărul de înregistrare în MLPDA.
Totodată, în vederea transparentizării stadiului de implementare a proiectelor aflate în evidenţa CNI, accesând secţiunea "Proiecte" - https://www.cni.ro/cautareRegistru?fbclid=IwAR1T2A2zDcPoXNJOoF2bE2O9Raw1Gwz4A4DPPatGuAa34rZPdDmmbH8evRc, se pot consulta informaţii cu privire la etapa de implementare în care se află un anumit proiect, astfel:
- Lista cu cele peste 1.800 de obiective finalizate de CNI din anul 2002 şi până în prezent.
- Lista cu cele peste 390 de obiective contractate şi aflate în diferite stadii de implementare.
- Lista cu cele aproximativ 190 de obiective aflate în procedură de achiziţie
- Lista celor peste 4.000 de obiective cuprinse pe Listele sinteză ale subprogramelor implementate de CNI prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social (PNCIPS).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
