Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 16:23

Ordinea de zi a şedinţei de consiliu local din decembrie, de la Valea Iaşului

Vineri, 20 decembrie, de la orele 15.00, aleşii din comuna Valea Iaşului sunt convocaţi să participe la lucrările şedinţei ordinare a Consiliului Local din luna decembrie. Pe ordinea de zi sunt şapte proiecte de hotărâre, dintre care şase sunt iniţiate de către şeful administraţiei publice locale, Nicolae Barbu, iar unul de vicele Cristian Enescu. Se vor lua în dezbatere următoarele puncte: aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare din data de 29 noiembrie 2019; proiect de hotărâre privind stabilirea datei în care se va sărbători Ziua comunei în anul 2020; proiect de hotărâre referitor la aprobarea aniversării a 545 de ani de atestare documentară a satului Cerbureni; proiect de hotărâre referitor la darea acordului de principiu în vederea începerii derulării procedurilor legale pentru adoptarea "Monografiei lăcaşelor de cult şi a şcolilor din comuna Valea Iaşului, judeţul Argeş"; proiect de hotărâre referitor la darea acordului de principiu în vederea începerii derulării procedurilor legale pentru concesionarea unei suprafeţe de teren situată în punctul "Dispensar veterinar La Brazi", sat Ungureni; proiect de hotărâre referitor la alegerea preşedintelui de şedinţă pentru următoarele 3 luni (ianuarie, februarie şi martie 2020); rapoarte, informări, cereri, petiţii, întrebări şi interpelări. Vom reveni cu amănunte în ediţiile următoare ale ziarului nostru!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It