În 2020 vor continua proiectele de investiţii, la Domneşti

Primarul Gabriel Zăvoianu a trecut succint în revistă proiectele prioritare pentru comunitatea locală în anul în care am intrat, după cum urmează: încheierea acţiunii de racordare a gospodăriilor localnicilor la reţeaua de apă şi canalizare, finalizată 70% (pentru circa 800 din totalul de 1.030 proprietăţi înregistrate), pe baza unei finanţări de 6.000.000 lei asigurate prin PNDL; extinderea reţelei de canalizare cu 1 km, din totalul de peste 3 km, lucrare finanţată cu 2.800.000 lei (fără racorduri); obţinerea finanţării de 3.200.000 lei pentru continuarea asfaltărilor pe cele 59 străzi din comună; continuarea lucrărilor de amenajare a grădiniţei, pe un proiect finanţat prin ADR Sud Muntenia, în sumă de 500.000 euro, prin reabilitarea fostului internat al liceului, de care vor beneficia două grupe de preşcolari, în sistem normal şi prelungit, căci la ora actuală există deja 4 grupe cu câte 20 copii. Acesta este socotit a fi extrem de important pentru edilii care se străduiesc să obţină cât mai repede avizele necesare, pentru a demara achiziţiile de lucrări şi demararea acestora pe baza ordinului de începere a lor. Termenul de execuţie este destul de strâns, până în martie 2021, ceea ce înseamnă că noua capacitate din învăţământul preşcolar local va putea fi funcţională pentru anul de studiu 2021-2022. Aşa cum este normal, primarul Zăvoianu este optimist în ceea ce priveşte respectarea termenelor pentru investiţiile ce dispun de finanţări, în timp ce pentru celelalte ştie că va trebui să depună eforturi suplimentare considerabile. Şi aşa cum a dovedit până în prezent, nu va face rabat la muncă!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
