Proiect pentru implementarea unui transport civilizat la Curtea de Argeş

Spre sfârşitul anului trecut, Primăria Municipală a fost premiată în cadrul unei festivităţi organizate de Smart City Industry Awards, la Palatul Parlamentului, Sala "Take Ionescu". Primarul Constantin Panţurescu a primit trofeul în cadrul evenimentului anual, conceput pentru a recunoaştete şi promova ideile, proiectele, persoanele, instituţiile guvernamentale, asociaţiile şi companiile implicate în dezvoltarea Industriei Smart City din România. Ideea de bază de la care s-a pornit a fost încurajarea inovării şi competitivităţii în administraţia publică şi a stimulării performanţei în guvernare, urmând ca locuitorii să simtă o îmbunătăţire semnificativă a standardului vieţii de zi cu zi. Titlul proiectului premiat, aflat în implementare, este "Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil si durabil in Municipiul Curtea de Argeş" şi are o valoare totală de 40.837.122,56 lei, finanţată prin POR 2014-2020 - Axa 3.2, cu cofinanţare de la bugetul de stat şi de la cel local. Durata estimată de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni, iar obiectivul general al proiectului vizează creşterea mobilităţii urbane în municipiul Curtea de Argeş prin dezvoltarea unui sistem de transport modern integrat, accesibil şi durabil, care să contribuie la reducerea emisiilor de carbon.
Descrierea investiţiei şi obiectivele proiectului

1. Dezvoltarea reţelelor de piste dedicate circulaţiei bicicletelor şi înfiinţarea sistemelor de închiriere a bicicletelor.
În cadrul proiectului se vor amenaja piste pentru ciclişti pe o lungime de cca 4.061 m, se vor înfiinţa 4 sisteme de închiriere a bicicletelor si se vor amenaja 15 locaţii pentru parcări pe termen scurt în vecinătatea principalelor puncte de interes.
2. Dezvoltarea infrastructurii necesare utilizării autovehiculelor electrice sau hibride prin amenajarea a 7 puncte de încărcare pentru aceste tipuri de maşini, cu posibilităţi de alimentare pentru 2 maşini la fiecare staţie.
3. Intervenţii la infrastructura stradală şi pietonală.
Sunt prevăzute lucrări pentru amenajarea/reabilitarea a 40.694 mp de trotuare, a zonelor pietonale inclusiv pentru persoane cu dizabilităţi, lucrări pentru dirijarea şi siguranţa circulaţiei fluxurilor de pietoni, semnalizarea şi amenajarea trecerilor de pietoni. De asemenea, vor fi instalate 9 aparate de taxare pentru autovehicule (parcometre). Lungimea totală a străzilor pe care se realizează investiţia este de 8.324 m.
Complementaritate cu proiectul "Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Arges" - depus spre finanţare în cadrul POR 2014-2020 - Axa 3.2.
Obiectivul general al proiectului vizează Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeş şi reducerea emisiilor GES prin îmbunătăţirea condiţiilor de deplasare, creşterea mobilităţii cetăţenilor prin modernizarea sistemului de transport public local, respectiv prin creşterea siguranţei şi confortului participanţilor la trafic.
Activităţile specifice realizării proiectului sunt următoarele:

- Modernizarea transportului în comun prin achiziţionarea a 14 autobuze electrice, realizarea unei autobaze proprii, ce va avea acces prin strada Lt. Pavelescu (arteră rutieră ce va fi, de asemenea, modernizată), construirea staţiilor de alimentare a autobuzelor, dar şi amenajarea/modernizarea staţiilor de transport public existente.
- Modernizarea transportului în comun prin implementarea unui sistem de management informatizat cu rol în optimizarea şi eficientizarea traseelor de transport public, modernizarea sistemelor de bilete integrate pentru călători "e-ticketing", cu taxare pe bază de carduri contactless. Acest sistem presupune implementarea unei infrastructuri IT integrate, care conectează componentele investiţionale propuse prin proiect, pentru atingerea obiectivului final enunţat, pe baza căruia s-a obţinut finanţarea.
De reţinut ar fi faptul că legislativul municipal a acceptat cu entuziasm proiectul propus de echipa primarului Constantin Panţurescu şi a dat - după ce s-au oferit amănunte tehnice şi nu numai - toate aprobările solicitate pentru întocmirea documentaţiei. Aflat în faza de implementare, urmează să demareze în perioada următoare, după parcurgerea tuturor paşilor legali, sub coordonarea echipei care s-a ocupat de scrierea sa - Isabel Janina Zarioiu, Claudia Gâlcă şi Carmen Coşa - astfel ca într-o perioadă relativ scurtă, primul Oraş Regal al României să-şi merite titlul de nobleţe primit!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
