Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 18:51

Rocadă între Dabija şi Dumitrache la conducerea şedinţelor de legislativ municipal

Marţi, în deschiderea şedinţei Consiliului Local Curtea de Argeş, Bogdan Alexandru Dabija, care-şi încheia mandatul, a anunţat primul punct de pe ordinea de zi, şi anume alegerea unui nou preşedinte de şedinţă. Primul care a formulat o propunere pentru Ştefan Dumitrache a fost colegul de partid, consilierul local PSD, Răzvan Bădescu. Acesta a fost votat în unanimitate de către cei 18 aleşi locali prezenţi şi şi-a luat locul la prezidiu, în stânga primarului Constantin Panţurescu. Foarte sigur pe el, şi-a intrat în atribuţiuni, a obţinut aprobarea necesară pentru ordinea de zi şi a făcut şi înscrierile pentru punctul "Diverse" - consilierii locali Bogdan Alexandru Dabija, Doru Georgescu şi Gheorghe Andreescu. Acestora li s-a alăturat un cetăţean din sală care s-a prezentat cu numele de Diaconeasa. După care s-a intrat în ordinea de zi şi şedinţa a curs liniştit, fără probleme, astfel că toate cele 11 puncte, inclusiv "Diversele", au fost epuizate operativ în circa o oră, ceea ce a fost cu totul inedit din 2016 până în prezent!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It