Prima şedinţă a legislativului local de la Coşeşti

Primarul Nicolae Pană a convocat această reuniune pentru data de 31 ianuarie, la ora 12.00. Astfel că toţi cei 15 consilieri locali au răspuns prezent, după cum urmează: viceprimarul Daniel Constantin Voica, Gheorghe Dima, Simona Maria Ogoreanu, Ion Smaranda, Ion Deaconu, Gheorghe Olteanu (toţi de la ALDE), fostul primar Elisabeta Tudose, Constantin Bujor, Olimpia Floarea, Augustin Tudoreci, Ion Nedelcu (PSD), Ion Olteanu şi Ruxandra Duţă (PNL), Dan Nicolae Manolescu şi Alin Niţu (PAM). Principalele proiecte înscrise pe ordinea de zi a şedinţei au vizat execuţia bugetară pe anul 2019 şi descărcarea de gestiune, precum şi rezilierea contractului la clasele externe ale Şcolii Populare de Artă, de la Piteşti. "Acest proiect de hotărâre a fost înaintat datorită modificărilor din legislaţia în domeniu. În fapt, aveam o colaborare cu instituţia piteşteană în baza căreia acordam şi o contribuţie locală destinată asigurării funcţionării claselor de la Coşeşti. Acum întreaga finanţare va cădea în sarcina Consiliului Judeţean Argeş, pe baza unui nou contract. Mai întâi trebuia însă reziliat cel vechi, aşa că am procedat la îndeplinirea formelor legale", a spus primarul Pană.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
