Semne bune pe partea bugetară, la Valea Danului

În Ziua Îndrăgostiţilor, vineri, primarul Vasile Preda se afla cu o echipă de tehnicieni la nişte măsurători de teren necesare pentru completarea documentaţiei din dosarul pentru investiţia de alimentare cu gaze a comunei. "Practic mai avem nevoie doar de avizul de la mediu, care este condiţionat de alt aviz pe care trebuie să-l obţinem de la Apele Române. Acesta este şi motivul prezenţei noastre în teren", ne-a comunicat şeful administraţiei publice locale.
Chestionat pe tema bugetului pentru anul în curs, ne-a spus că acesta va intra în dezbaterea aleşilor locali în şedinţa ce se va desfăşura luni, 17 februarie, începând cu ora 16.00. "În cifre absolute, ne situăm cam în media multianuală. Noi am încercat să ne gospodărim banii cu eficienţă maximă, aşa cum am reuşit cu sprijinul nemijlocit al specialiştilor din aparatul propriu, astfel încât să asigurăm un anume echilibru între secţiunile de Funcţionare şi Dezvoltare. În 2020, faţă de anii precedenţi, am pornit cu avantajul faptului că nu mai avem datorii, ca în trecut. Consecinţa este aceea că am putut dirija sume ceva mai măricele spre Dezvoltare. Acum rămâne să vedem ce se va întâmpla în cursul dezbaterilor din legislativ, pentru că mai pot interveni anumite modificări. La modul concret vom putea discuta despre ambele secţiuni doar după adoptarea bugetului pentru 2020!", a concluzionat primarul Preda.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
