Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 20:11

Politica la zi(d) - Claudiu Toteanu: "PNL are soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă concitadinii, indiferent de vârstă!"

Alegerile locale din acest an sunt tratate cu deosebită atenţie de către cetăţenii care-şi doresc o cât mai bună gospodărire a treburilor comunităţii. Faţă de precedentele exerciţii democratice de acest gen, se constată o ieşire la rampă a unor tineri care doresc să se implice în viaţa publică. Iar formaţiunile politice responsabile, dispuse să aducă un suflu nou, să dea dinamism implementării programelor pe care le propun cetăţenilor, nu ezită să-i promoveze, mizând pe viitor! Actuala rubrică îşi propune să prezinte potenţiali candidaţi la alegerile locale din 2020, pentru ca voturile cetăţenilor să fie date în deplină cunoştinţă de cauză.

Tânărul asistent medical principal de la Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei" de la Valea Iaşului este o persoană foarte activă şi se manifestă ca atare şi în spaţiul public. Prin natura meseriei, a avut posibilitatea să cunoască multe dintre durerile semenilor, astfel că a căutat soluţii de rezolvare a acestora nu numai pe linie profesională, ci şi umană. Recent ne-a mărturisit câteva dintre preocupările sale: "Ajuns la vârsta maturităţii, am realizat faptul că oamenii sunt fiinţe sociale, ce resping - în general - singurătatea. Iar cei ce se izolează de semeni riscă alienarea, de care noi, ceilalţi, avem datoria să-i ferim pe cât posibil, atrăgându-i spre o viaţă activă, care să-i ajute să-şi recapete încrederea în semeni. Asocierea cu cei ce au visuri şi planuri comune şi luptă pentru îndeplinirea lor poate fi un tratament benefic pentru ieşirea din izolarea de cele mai multe ori autoimpusă, generată din lipsa de încredere în ei sau în cei din jur ori din orice alte cauze.
Noi, în cadrul PNL Curtea de Argeş, am avut mai multe discuţii pe tema atragerii oamenilor spre o viaţă cât mai activă şi mai sănătoasă şi fiecare ne-am axat pe anumite segmente, identificând soluţii pe care le-am propus colegilor. După analiză, cele mai bune se vor regăsi în programul nostru de guvernare locală liberală pentru mandatul 2020-2024. Personal am pornit de la ideea atragerii spre participarea la activităţi sportive, pornind de la crearea unor obişnuinţe individuale şi mergând spre cele organizate. Încă din copilărie, mişcarea este benefică, iar atunci când intervine competiţia, este cu atât mai bine. Şi nu mă refer strict la copii şi tineret, ci la concitadini de orice vârstă! Noi ne-am propus ca bază revigorarea sportului de masă şi, în perspectivă ne dorim să dotăm oraşul cu o bază sportivă modernă, dispunând de un cabinet medical şi de sală de recuperare. Aceasta poate funcţiona pe lângă Sala Municipală de Sport, care merită mai multă atenţie din partea administratorilor, deoarece are mare nevoie de reparaţii la acoperişul prin care se infiltrează apa de ploaie şi chiar de dotări moderne. Vom căuta soluţii pentru acordarea de facilităţi de genul gratuităţilor acordate grupurilor de copii şi elevi angrenate în competiţii organizate sub egida municipalităţii. De asemenea, vom căuta să atragem cât mai mulţi concitadini spre Centrul de Înot, inclusiv prin organizarea unor competiţii. Analizăm, de asemenea, renaşterea fostului ştrand municipal prin accesarea unor finanţări europene...
Organizaţia municipală a PNL va sprijini permanent specializarea personalului medical din Spitalul Municipal, pentru a putea lucra cu aparatura modernă din dotare. Asta pentru a se evita cazuri de genul trusei laparoscopice care a stat aproape nefolosită ani la rând. Noi ne propunem ca într-o perioadă rezonabilă de timp să putem obţine cu conducerea unităţii acreditarea pentru executarea de rezidenţiate şi la Curtea de Argeş. Astfel am dispune de un număr mai mare de medici, dintre care s-ar putea selecta viitorii specialişti ce se vor îngriji de sănătatea a circa 100.000 de argeşeni arondaţi. Nu i-am uitat nici pe bătrânii noştri, astfel că analizăm oportunitatea construirii unui centru multifuncţional pentru dumnealor, pentru care ar merita să încercăm accesarea de fonduri nerambursabile. Pentru finanţarea cheltuielilor de funcţionare şi întreţinere ne gândim să obţinem sprijinul de rigoare de la bugetul de stat. Prin toate aceste măsuri, pe lângă avantajele evidente privind o viaţă sănătoasă şi oferirea unui amurg al vieţii senin, cât mai lipsit de griji părinţilor şi bunicilor noştri, am crea şi un anumit număr de locuri de muncă ocupate de tineri, care astfel ar fi poate mai puţin tentaţi să-şi caute viitorul prin ţări străine".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It